Caută 
3 MIN
Stiinta economica are valoare ontologica prin insusi scopul aprioric determinat. Economia, avindu-l in centrul ei pe Om, deriva din manifestarea sacrului in potentialitatea si plenitudinea sa. De aceea, este imperios necesar sa revenim la sursa de cunoastere primordiala si sa incercam, in limitele si imperfectiunea manifestarii umane, sa umplem vidul constituit prin eliminarea lui Dumnezeu din sferele inalte ale stiintei. De fapt, Dumnezeu nu poate fi eliminat, iar vidul despre care vorbeam este unul plin, plin de Dumnezeu.
Islamul ne infatiseaza o perspectiva originala si pune in valoare un alt sistem decit cel cunoscut de noi indeobste. In Coran, problemele economice sint vazute in mod diferit (vezi Sura Abraham, 32-34). Practic, natura umana este plasata in inima a doua probleme de natura economica: prima priveste justa repartitie a resurselor materiale, iar a doua se refera la buna utilizare a resurselor. Rezolvarea problemelor economice ar trece, deci, printr-o necesara moralizare a relatiilor economice, fapt avut in vedere, de altfel, si de clasicii occidentali ai economiei politice ca stiinta, dar uitat sau eludat de urmasii lor. Islamul aseaza insa si astazi cultura si etica in centrul reflectiilor asupra crizei economice.
Astfel, gindirea economica se imbogateste printr-un nivel de legitimare suplimentar, tinind seama de valorile morale mai presus de imperativul eficacitatii economice. Cultura isi regaseste rolul sau social discriminant. Spre exemplu, textele religioase interzic in mod categoric recursul la dobinda in tranzactiile financiare. Acest fapt face ca intregul sistem financiar sa fie – vedeti? – diferit. Este totusi de remarcat faptul ca dobinda sau camata erau interzise si de Aristotel, si de legea iudaica, si de biserica crestina, pina in epoca moderna. Pentru musulmani, Creatorul a dotat in mod suficient natura cu bogatii, deci resursele nu sint rare ca in paradigma occidentala, de aceea cautarea obstinanta a profitului si multiplicarea bogatiilor nu este un obiectiv in sine al fiintei umane.
Modelul social propus este unul generos si solidar. Dar Islamul pretinde sa ghideze omenirea in toate aspectele vietii economice. Charia, legea islamica, contine un capitol dedicat tranzactiilor economice, ca si numeroase alte dispozitii privind impozitul si subiecte patrimoniale si de comportament in afaceri. Islamul nu este incompatibil cu capitalismul, valorile lor sint congruente, traditiile fiind cele care intra in conflict. Mai mult, teoretic cel putin, sistemul islamic rezolva contradictiile interne ale capitalismului, conciliind efectele distributive ale factorilor de productie, mai ales capitalul si munca, si aliniind determinantele investitiilor dupa etalonul investitiilor productive. Concurenta fara valori morale nu poate asigura justitia socio-economica dorita, deoarece ratiunea si pozitivismul vor influenta negativ institutia familiei, a societatii sau a politicului.
Referitor la sistemul bancar islamic, el este o inventie a Islamului, principala sa particularitate fiind obligatia legala de a avea echivalenta intre activul si pasivul bilantului bancar, cu scopul de a se evita orice criza de insolvabilitate. In gindirea economica islamica nu exista teorii formalizate privind moneda. Pietele financiare sint orientate dupa criterii de eficienta si profit, realizate cu metode precise de benchmarking al proiectelor si pe baza unor cunostinte solide privind cererea, riscul si solvabilitatea.
In mod ironic, eliminarea ratei dobinzii poate fi privita ca o premisa a succesului liberalismului in conditiile pietei financiare. Intr-adevar, pe o piata fara dobinda, caracterul pur cantitativ al selectiei proiectelor se atenueaza, pentru a lasa o mai mare marja de manevra investitorilor si pentru a oferi un plus de sansa proiectelor care, aplicind ortodoxia financiara, ar fi urmat sa fie indepartate. Pe o piata libera de rate ale dobinzilor, unde nu se mai exercita selectia adversa prin intermediul ratelor, proiecte de buna calitate, dar cu randamente inferioare ratei randamentului intern, pot fi si ele realizate. La nivel microeconomic, aceasta marja de manevra calitativa permite luarea in consideratie a criteriilor culturale pentru proiectele de investitii si eliberarea de dictatura cifrelor.
Miezul tare al paradigmei economice islamice este promovarea justitiei economico-sociale. Islamul nu este individualist, ci comunitarian, iar valorile morale sint predominante, cea mai puternica fiind solidaritatea. Deci demersul economic are un filtru moral. Piata si mecanismul preturilor nu sint neglijate, dar preferintele sociale sint superioare, in mod traditional, celor individuale. Cum s-a mai spus, Islamul este compatibil cu valorile si structurile capitalismului, etica sa seamana cu cea protestanta, iar accentul este pus pe eficienta distributiva si reducerea consumului risipitor, ostentativ. De aici, sporirea economisirii, a investitiilor, a locurilor de munca si a cresterii economice. Conceptul de eficienta este un mijloc de evaluare a efectului util asteptat in urma desfasurarii unei activitati umane, in conditiile unui consum optim al resurselor disponibile.
