Stefan Bousca – un hidalgo moldav

Intre aparitiile editoriale din ultima vreme, cea dedicata pictorului Stefan Eugen Bousca merita cu prisosinta semnalata; mai intii pentru profilul monografic asumat, apoi datorita vesmintului deosebit de atractiv cu care a iesit in lume. Meritele trebuie impartite deopotriva de autor – publicistul Grigore Ilisei -, dar si de  Editura Dana Art, cea care continua sirul lucrarilor consacrate artistilor ieseni reprezentativi. Lansarea albumului a coincis cu organizarea unei expozitii retrospective dedicate pictorului in discutie, eveniment vernisat de criticul Dan Haulica. Ambele intimpinari au avut rolul de a redestepta interesul pentru creatia unui artist ocolit pina acum de atentia cuvenita, desi s-au consumat deja doua decenii de postumitate.

Cine este Stefan Bousca? Pentru generatia artistilor tineri, un pictor prea putin cunoscut, invocat cu deferenta, alteori cu nostalgie, de mai virstnicii confrati. Un personaj simpatic, ar spune acestia, retras dar inteligent. Dan Hatmanu il descrie ca "distins, inalt, elegant, cu o tinuta dreapta, ca un arc gata sa se desfasoare, era o aparitie putin stranie…, definindu-si personalitatea progresiv, dar cu mai multa incetineala, cu mai multa prudenta, poate, decit oricare pictor din generatia sa". Biografia artistului, crede Grigore Ilisei, este, dimpotriva, "spectaculoasa, marcata de evenimente memorabile… O existenta tumultuoasa, romanesca de-a dreptul". Defel atasat boemei iasiote naravite cu festinuri bahice istovitoare, Bousca trece drept un personaj confiscat intru totul de placerea picturii ca atare, fara vreun scop pragmatic, exterior, avind alura unui hidalgo spaniol sau a unui Don Quijote risipit in vinatoarea de fantasme indepartate.

In plan profesional, s-a dezis de tutela anumitor maestri; nu recunoaste influente decisive, nu subscrie vreunui curent estetic sau program artistic exhibind noutatea. Deprinde tehnicile picturale de la citiva din dascalii perindati  pe la catedrele Universitatii de Arte – O. Bancila, N. Tonitza, P. Troteanu, I. Cosmovici. Ca artist insa, este foarte meticulos; il pasioneaza arta bizantina, face schite dupa clasici (Michelangelo), ii plac pictorii spanioli (indeosebi Velázquez si El Greco), este atras de volutele cromatice ale lui van Gogh. Din punct de vedere stilistic, pare greu de incadrat; i se recunosc accente impresioniste si fauviste, dar si solutii expresive de factura expresionista. Criticii, nu foarte numerosi, il asaza in buna traditie a Scolii iesene (alaturi de Bancila, Tonitza, Camarut, Mihailescu-Craiu), remarcata mai curind pentru constanta si recurenta unor teme care privilegiaza bucolicul, nostalgicul, gratiosul, adica o esteticitate prioritar decorativa. Bousca este vazut ca un "adept al culorii si luminii" (Maria Hatmanu), "un mare decorator…, straniu si patetic" (Dan Haulica), "adept al puritatii morale si al frumosului" (Constantin Ciopraga). In privinta artei sale, perceptiile sint echivoce; "nelinistitoare prin continutul metafizic" (Dan Hatmanu), "poetica si filosofica", "pictura a sublimitatii si misteriosului", dar si, oarecum contradictoriu, "solara, luminoasa cit cuprinde" (Grigore Ilisei).

Interesante sub aspect biografic sint paginile in care Bousca se confeseaza. Un interviu publicat in presa locala ii divulga "crezul" pictural: "am o credinta experimentata o viata intreaga: sa pictezi numai atunci cind s-a concretizat in fiinta ta un adevar plastic vizual si pe care sa-l poti face vizibil pentru toti cei citi vor trece prin fata lucrarilor". In alta parte, isi descrie pictura ca interferindu-se cu muzica si poezia. A ilustrat carti de versuri (Eminescu, Minulescu), avind ocazia de a transpune grafic sugestiile poetice romantice si simboliste. Pe linga numeroasele studii de portret si peisaj, Bousca abordeaza subiecte cu incarcatura mitico-alegorica, religioasa si istorica, impacind gravitatea ideii cu o mobilitate imprevizibila a formelor si culorilor – surprinse indeosebi in tonuri vii, calde, pastelate. Posibilitatile limitate de a calatori "in afara" sint compensate de fervori identitare care idilizeaza "spiritul" si frumusetea locurilor natale. "Sint iesean, am lucrat in spatiul Iasului toata viata. N-am avut posibilitatea sa vad muzee straine… Sint eminamente un produs al acestei scoli iesene… Am cautat sa exprim culorile moldovenesti, culorile cerului de apus, oranj si liliachiu."

Demersuri de felul celui intreprins de Grigore Ilisei sint tot mai rare. Tocmai de aceea ar trebui apreciat cum se cuvine. Privit din dubla perspectiva – biografica si documentara – albumul consacrat lui Stefan Bousca devine parte a unei arhive necesare, menite a evidentia meritele si vulnerabilitatile plasticii autohtone. In cazul de fata, autorul pariaza aproape fara nici o rezerva pe cartea biografiei exemplare a lui Bousca; pictorul este original, unic, genial, un model infailibil, vrednic de urmat. Retorica superlativa face ca portretul final sa fie "pastelat" excesiv, capatind pe alocuri contururi necredibile si vag realiste. Temperarea parti-pris-urilor afective, o data cu nuantarea dispozitivului critic, ar fi fortificat suplimentar intregul proiect – altfel, bine structurat, util, demn de toata atentia.

Stefan  Eugen Bousca a risipit in lume citeva mii de lucrari, multe din ele ajunse in locuri nestiute. Din 1983 este afectat de Parkinson si abandoneaza sevaletul. Devine un obisnuit al Spitalului Socola si al doctorului Brinzei. Afectat de suferinta, isi divulga simpatia pentru Iov, consemnind undeva un pasaj din textul biblic in care se vorbeste despre virtutile credintei: "Iti vei uita suferintele Iov, si-ti vei aduce aminte de ele ca de niste ape care s-au scurs. Zilele tale vor straluci mai tare decit soarele de amiaza. Intunericul tau va fi ca lumina diminetii. Vei fi plin de incredere si nadejdea nu-ti va fi zadarnica".  Bousca a crezut si in Dumnezeu, dar si in sansele artei sale. Sper ca viitorul sa ii confirme intru totul asteptarile…