Vorbaria despre fotbal

Avem, dupa toate semnele, vocatia excesului si a hipertrofiei. Conflictele politice se lasa cu vorbe grele, iesiri isterice, lovituri sub centura, acuzatii ucigatoare. Viata cotidiana sta sub semnul tifnei, al agitatiei necontrolate. Ne facem loc cu coatele in metrou si autobuz, ne calcam in picioare pentru un bilet la revelionul lui Vanghelie, ne lamentam lacrimogen si injuram cu naduf. Ne lipsesc dreapta masura, echilibrul, calmul interior.

As putea da nenumarate exemple care sa ilustreze cele de mai sus. Aleg pentru astazi unul, in aparenta, mai frivol: fotbalul la televiziune. Dar ar trebui sa precizez mai intii ca televiziunea insasi ilustreaza aceasta vocatie a excesului. De la cele doua ore de emisie sub Ceausescu am trecut la televiziuni care emit 24 din 24, cu programe previzibile, ascultind de o schema unica. Nicaieri o incercare de a iesi din tipare, de a personaliza o emisiune si de a miza pe originalitate. Aceiasi moderatori suficienti si agresivi, aceleasi filme de mina a saptea, aceleasi emisiuni-concurs previzibile si imbecilizante. Si aceleasi transmisii ale unor meciuri anoste, precum si aceeasi vorbarie proliferanta, in spatele careia nu se ascunde, de fapt, nimic.

Chiar in aceste saptamini de vacanta competitionala fotbalul invadeaza televiziunile. Jurnalul cu stirile sportive (daca de stiri poate fi vorba) ocupa aproape acelasi spatiu cu jurnalul de stiri propriu-zis. Sint transmise – in direct – meciurile amicale pe care echipele romanesti le sustin in cantonamentele din Cipru sau din Turcia. Reportaje insailate ne prezinta modul in care isi petrec ziua fotbalistii in respectivele cantonamente. Vedem pe antrenorul cutare jucind tenis cu piciorul, ii vedem pe „baieti" zbenguindu-se in apa marii sau plimbindu-se pe plaja. Ni s-au dat pina la satietate cadre cu noile achizitii ale Stelei, niste insi cu figuri inexpresive ce pareau cazuti de pe alta planeta. Si asa mai departe, intr-un talmes-balmes fara nici un interes si fara nici o noima, afara poate de faptul ca justifica – cel putin pe hirtie – lefurile reporterilor si comentatorilor specializati in aceasta retorica a vidului.

Vorbaria despre fotbal a dus la alte consecinte, in mai mica masura previzibile. Asa a ajuns, spre exemplu, Gigi Becali persoana publica si om politic. Nu e de ajuns ca il vedem la talk-show-uri, apare si in mai toate jurnalele sportive care dau, astfel, consistenta nimicului. Vedete TV sint si alti oameni din fotbal, patroni, actionari, antrenori. Simpla lor prezenta mediatica le da o legitimare la care, altfel, nici nu ar visa.

E frapant decalajul dintre aceasta hipertrofie a discursului si realitatea, ca sa zic asa, de pe teren. Campionatul romanesc e unul submediocru, la multe meciuri in tribune se afla doar citeva zeci de spectatori; in schimb, avem cluburi de suporteri si transmisii televizate. Rar contradictie mai evidenta intre forma si fond, intre aparenta si realitate. La o privire mai atenta, toata aceasta constructie mediatica s-ar dezumfla precum un balon de sapun. Sa fie atit de convinsi patronii televiziunilor ca „vulgului" trebuie sa i se dea circ si iarasi circ?