Ziduri care apropie

Implicarea mass mediei in propunerea unor solutii politice, administrative ori sociale a devenit un fapt de uz comun, construind, astfel, platforme de apel atit pentru autoritati, cit si pentru societatea civila.
Plecind de la premisa familiaritatii cu initiativele presei romanesti, am sa vin cu un exemplu mai putin cunoscut, insa destul de interesant pentru felul in care sint implicati artistii, arhitectii si designerii in solutionarea unei probleme de stat.
De curind, la initiativa ziarului New York Times, 13 arhitecti si planificatori urbani au fost invitati sa propuna solutii pentru construirea gardului care sa separe granita de 2000 de mile dintre Statele Unite ale Americii si Mexic, constructie indicata de autoritatile americane in ideea de a „imbunatati securitatea nationala” si „de a stopa imigratia clandestina”. Dupa cum se stie, George Bush Jr. propusese deja responsabililor militari sa construiasca un gard virtual pe baza instrumentelor de inalta tehnologie, cum ar fi senzorii de miscare si de sunet si satelitii.
O parte dintre designerii si arhitectii invitati au refuzat sa participe la acest proiect, considerind ca aceasta chestiune ar trebui sa fie rezolvata de catre ingineri si cei care se ocupa de securitate. Insa o parte dintre cei care au acceptat au venit cu idei indraznete, propunind o viziune asupra granitei ca punct de integrare inovativa, evitind astfel genul de separare traditionala care iti vine in minte atunci cind te gindesti la construirea unui „gard”. Pentru a satisface ambele parti, avind in vedere ca cele doua tari nu pot fi considerate a fi in conflict, cum e cazul Israelului si Palestinei, designerii si arhitectii au gindit anumite solutii care ar putea fi vazute mai curind ca un orizont de oportunitate decit ca o bariera.
Una dintre firmele de planificare urbana si peisaj arhitectural din New York a pornit de la ideea ca orice fortificatie monumentala ar putea avea si un scop secundar, cum ar fi, de pilda, un dispozitiv de colectare a energiei solare care ar produce o intreprindere zonala functionabila pe lunga durata, atragind investitii ale industriei din nord si creind locuri de munca pentru cei din sud.
O alta idee a fost aceea de a recrea granita sub forma unor mici orase in dezvoltare, a caror lumina s-ar putea vedea din spatiu in timpul noptii. In aceeasi directie a iluminarii a fost gindit si un proiect cu o serie de arcade luminoase care ar crea un spatiu inter-cultural de schimb social, asemenea acelor „paseo” specifice culturii populare hispanice.
Un arhitect a carui firma isi are birourile atit in Mexico City cit si la New York a propus folosirea bugetului ce va fi alocat pentru construirea gardului in contul construirii unei infrastructuri de autostrazi, in ideea ca acest proiect ar trebui sa fie gindit ca un plan de lunga durata, care sa aiba in vedere inglobarea economiei mexicane, luind exemplul Spaniei, care acum 10 ani era o tara de granita, devenind acum parte a comunitatii europene.
In fine, o alta idee a fost aceea de a „de-materializa” gardul, construind doar mirajul unui zid, un dig realizat din pamint si deseuri, la baza caruia s-ar afla pietre sfarimate si incalzite dedesubt, folosind astfel puterea desertului de a crea iluzii optice si vointa politica de a nu crea impresia ostilitatii.
Aceste proiecte par a fi, intr-o prima instanta, doar niste intreprinderi utopice, insa autoritatile ar putea raspunde concret acestor solutii in functie de puterea pe care o resimt din partea mass mediei.