Zimbetul prim-motociclistului

Prezenta, cu o viata in urma, intr-un Weimar al distinctiei lui Goethe, a unei specii neintilnite pina atunci – motociclistii – avea sa-mi perturbe sublimele deambulari. Nu banuiam ca formatiunile de infernali killeri cu casca ce ravaseau linistea nobila a trotuarelor turinge se va transfera vreodata si-aici, pe bulevardul Carol, ravasind tihna unui burg geaman cu Weimarul. Seara de seara, specia – cu sediul ad-hoc in fata Casei Studentilor – isi trimite in sus, pe Copou, exemplarele decerebrate, spargind timpanele si vinzolind circulatia. Ca unii din acestia o termina nefericit, nu mai e nici un secret, cum de-a dreptul public a fost si recentul miting de protest al caschetarilor bucuresteni, voind sa li se faca auzit glasul indignat in fata inmultirii accidentelor mortale in rindul lor.
Momentul vivant al protestatarilor l-a constituit prezenta prim-ministrului Tariceanu – el insusi invederat motociclist dar si victima a soselei – ca argument zdrobitor al cauzei. Zimbetul acestui personaj distins punind o funda eleganta manifestarii.

Parasind pista pe doua roti, nu insa si polisemantismul ei, de avut in vedere alt zimbet – desi acesta e curat hahait de coverta – cel al marinarului de la Cotroceni. Mare amator de iesiri in popor, cu tot dichisul de rigoare, neagreat mai de intreaga clasa politica, suportind din ce in ce mai greu insingurarea de cucuvea. Dupa ce – pacat! – daduse, in 2004, lovitura fatala iliescianismului de partid si de stat. Dar, neinspirat, facind cu disperare bai de multime, obtinind astfel adeziunea rrromanilor de-acelasi ris, indepartindu-si, neintelept, pe cei ce i-au fost alaturi la victorie. Tariceanu, evident, unul din acestia. Cel mai rasat, venind in harmalaia post-dictatoriala cu staiful liberalismului mostenit. Si cu zimbetul sau de personaj sarmant si distant.

Promitind adunaturii la mitingul victorios in referendum ca va reveni, de ce?, periodic in mijlocul ei – introducind astfel in viata publica, dornica de emancipare, un element periculos de necivilizat intr-o Europa noua, in care populismele de orice fel suna strident si neavenit – iata ca voluntarul marinar se tine de cuvint.

Indirjit impotriva intregii clasei politice, cu precadere, visceral, a premierului ce-si urmeaza neperturbat programul guvernamental (dar si de partid de centru-dreapta), fardatul proletar Basescu are doar sansa imbaierii in vulg, cam putin si de data asta si, evident, in acord de tambal, crezind ca o Romanie moderna poate fi dirijata in stil Lukasenko.

Se inseala.

Nu numai ca intilnirile cu rromanii lui de mahala nu au nici o finalitate constructiva, dar imaginea ce-o lipeste unei Romanii renascute este una nemeritata. Care, intr-un destin previzibil, va disparea. Risul hahait al parvenitului lasind loc zimbetului de club liberal.

Cit de neinspirat a fost prim-motociclistul Tariceanu cind adunaturii provocate de visceralul sau dusman nu i-a servit, amuzat, desigur, o mica demonstratie pe doua roti. In care comandourile spaimoase de purtatori de casca sa fi ravasit un pic, in stilul peliculelor horror, multimea de gura-casca de sub strabicul hahait al marinarului.

Cum s-o fi facut!

El, silueta de club interbelic.