La mare si la munte avem succese multe

luni, 17 august 2009, 19:53
3 MIN
 La mare si la munte avem succese multe

Frumoasa tara, brav popor, format din oameni sufletisti, ospitalieri, prietenosi! O tara in care lupul si mielul beau cot la cot, la fel ca interlopul si seful politiei dintr-un oras oarecare. E bine, e pace, e infratire, nu mai conteaza ce spune Vanghelie pe la festivaluri piscicole, nu conteaza nici alegerile prezidentiale, cu totii sint frati, se au ca fratii si ne maninca noua ficatii. A propos de chestia cu oamenii legii, despre care am pomenit adineauri: am prins la televizor, la un jurnal cu stiri mai din domeniul infractional (tema mai vasta decit oceanul planetar), niste secvente de la interventia unor agenti de paza care au capturat un hot din magazine. Nicaieri nu scria „Reconstituire", asadar n-am priceput cum de cameramanul ii filma pe agentii urmaritori fugind exact spre el: ajunsese primul la locul faptei sau fusese chiar el faptasul?

Tot la un jurnal de stiri (dar altul) am auzit din nou formularea „Actiune fara precedent". Chestia asta s-a cam demonetizat, a devenit cam ca „Senzational!", pe ecran, la OTV. Oricum, ajuta tare mult la realizarea unui jurnal informativ: hingherii care pornesc sa castreze maidanezi verzi cu pete mov participa la o actiune fara precedent, la fel ca inspectorii OPC care pornesc prin piete sa stirpeasca mafia vinzatorilor de ciorapi flausati maro cu trei dungi roz. De fapt, despre fiecare sinucigas si despre fiecare cetatean ucis cu bardita in freza si devenit vedeta a stirilor ProTV de la ora 17.00 s-ar putea spune ca a participat la o actiune fara precedent, nu?
u Am nimerit intimplator peste o emisiune din aia, vesela, cu secvente nostime filmate de amatori. Ne-am dat seama ca, de fapt, in multe situatii, toata veselia aia e cam ca entuziasmul romanilor cind erau scosi sa bata din palme la vreun Ceausescu, la vreun miting, e o veselie pe banda, bagata din studio. De exemplu, cineva il filmeaza pe unchiul Johann cum merge fara miini pe motocicleta, da intr-o groapa si vine cu capul intr-un stilp. La emisiunea asta hazlie se baga din studio sunete nostime de „Trosc! Boing-boing!", apoi risete. Daca aceeasi inregistrare ar fi difuzata pe Pro TV, in cadrul stirilor de la 17.00, n-ar mai avea sunete nostime, ci banda pe ecran, cu titlul „Zi neagra pe sosele!".

Am inteles de la televizor ca in week-end-ul care a trecut a fost cea mai mare aglomeratie pe litoralul nostru – desi, din imagini, nu ne-am prea dat seama de asta. Oricum, intr-o noapte am prins la ultimele stiri un scurt material despre cetatenii care fac nudism pe plajele indepartate de prin statiuni, printre balarii si diverse mizerii aduse la tarm de valuri. Cameramanul a profitat de ocazie si a filmat citeva dintre acele elemente care fac diferenta intre un nudist si un textilist; prin minte ne-au trecut niste ginduri din pricina carora sigur s-ar sesiza asociatiile pentru combaterea discriminarii. Mai exact, am inceput sa ne gindim ca ar trebui sa se bage, totusi, limita de virsta si de greutate in cazul cetatenilor nudisti. Nu de alta, dar am vazut filme horror mult mai putin inspaimintatoare decit imaginile alea. La un moment dat, o doamna la vreo trei tone si optzeci de primaveri senine a iesit din spuma marii; vazind-o, ne-am si inchipuit afisul unei noi superproductii horror, „Atacul meduzelor mutante".

Duminica dimineata am prins la Realitatea TV un material despre multele scoli romanesti care sint mai degraba santiere decit scoli, cu peretii cu buretii, cu igrasia de pe ei si cu tencuiala care cade in cap. Chiar ne-am putea lauda ca in Romania, odata cu inceperea noului an scolar, va creste cantitatea de tencuiala pe cap de elev! Am auzit si formularea „elevii vor invata carte pe santier". Cu toata sinceritatea, ne-am bucura ca unii dintre elevi sa invete macar meserie pe santier, de la mesteri – ceea ce ne indoim tare, daca stam si ne gindim la calitatea multor meseriasi din ziua de azi. Oricum, partea buna a lucrurilor este ca elevii vor putea sterge tabla cu buretii de pe pereti!

Comentarii