Asistenta luata la bataie in spital

luni, 24 ianuarie 2011, 23:09
3 MIN
 Asistenta luata la bataie in spital

Incidentul a fost inregistrat duminica seara, atunci cand femeia de 27 de ani a iesit dintr-un salon al Sectiei de afectiuni respiratorii pentru a fuma o tigara. Aceasta a fost vazuta de unul dintre cadrele medicale de garda, care a atentionat-o ca fumatul este interzis. Imediat ce asistenta in varsta de 40 de ani a terminat observatiile, mama a sarit la bataie, lovind-o cu pumnul peste fata, intr-o ploaie de injuraturi. "Mama fuma in baie, iar unul dintre copii ramasese singur in salon, unde era geamul deschis. Asistenta i-a facut observatii. Mama s-a apropiat de ea si i-a tras peste fata, dupa care a inceput sa traga cu putere de chiuveta din grupul sanitar, manifestandu-se isteric", a precizat Iuliana Kadar, purtator de cuvant in cadrul Spitalului de Copii.

Tipetele femeii au alertat cadrele medicale, care au solicitat interventia portarului, insa nici acesta nu a putut-o stapani, astfel ca s-a facut un apel prin 112, cerandu-se ajutorul politiei. Abia dupa sosirea unui echipaj de la Ordine Publica, mama recalcitranta a putut fi calmata. "Asistenta a declarat ca a fost lovita de persoana respectiva, insa din diverse motive a refuzat sa faca plangere. Persoana respectiva a fost sanctionata cu amenda in valoare de 200 de lei", a explicat Gabriel Miron, ofiter in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie.

Sir de violente in spital

Cazul nu reprezinta o premiera. La inceputul acestui an, mai multe cadre medicale ale aceluiasi spital au fost agresate de pacientii minori, fie drogati, fie in stare de ebrietate. Pentru ca si unii parinti sunt violenti, atat verbal cat si fizic, medicii au solicitat angajarea unei firme de securitate, Spitalul de Copii fiind printre putinele fara personal de paza specializat. "S-au inmultit cazurile de acest gen. Ne ameninta, ne imbrancesc, ne vorbesc urat, multi fiind si in stare de ebrietate. Nu se poate face absolut nimic. Pe noi nu ne apara nimeni. Am discutat de multe ori cu conducerea unitatii pe aceasta tema si am cerut ca macar pe timpul noptii sa fie un bodyguard", a precizat Catalin Mihailiuc, seful Compartimentului de Primire a Urgentelor de la pediatrie.

Cadrele de la ambulanta sunt cele mai expuse

Situatia nu este cu mult diferita la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) de la Spitalul Judetean, unde personalul de paza se dovedeste indispensabil activitatii medicale, in special noaptea. "Pacientii in stare de ebrietate sunt o reala problema. Sunt agresivi cu personalul, vor sa fie tratati cu prioritate, desi afectiunea nu o impune si nu de putine ori am fost nevoiti sa cerem ajutorul pazei. Sunt pacienti pentru care era nevoie de doi-trei oameni care sa-i tina si sa poata fi tratati", a aratat Petre Radauceanu, medic coordonator UPU-SMURD Botosani.

Cei mai expusi violentelor sunt angajatii Serviciului Judetean de Ambulanta, care de multe ori sunt nevoiti sa ceara ajutorul politiei, din cauza agresivitatii cu care se manifesta apartinatorii unor pacienti, sau chiar bolnavii in stare de ebrietate. In urma cu cateva zile, un echipaj a fost asteptat cu o drujba pornita chiar de pacientul care solicitase ajutor pentru o afectiune cardiologica.

Un alt pacient a distrus in urma cu un an aparatura dintr-o ambulanta noua pentru ca nu a fost lasat sa coboare la mijlocul drumului.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii