Monitorul la temelia viitorului Kaufland

miercuri, 19 august 2009, 21:42
1 MIN
 Monitorul la temelia viitorului Kaufland

Primarul Catalin Flutur a introdus ieri intr-un cilindru de inox un exemplar al cotidianului „Monitorul de Botosani", un ziar Kaufland si cateva monede. Cu ocazia inaugurarii lucrarilor la hipermarketul Kaufland Romania, cilindrul a fost pus la baza unui stalp din beton, ca marturie peste veacuri.

Termenul de realizare a lucrarilor este de patru-sase luni, dar constructorii au dat asigurari ca vor intensifica ritmul pentru ca locatia respectiva sa isi primeasca primii clienti in preajma sarbatorilor de iarna. 

Hipermarketul va avea o suprafata de 5.550 metri patrati si o parcare de 550 de locuri, locatia fiind in zona fostelor uzine textile, langa supermarketul Plus.

Alaturi de hipermarketul Kaufland va functiona si un spatiu pentru galerii comerciale. La inaugurarea oficiala a lucrarilor au fost prezente oficialitati municipale si judetene. Panglica  inaugurala a fost taiata de catre primarul Catalin Flutur si Cornel Petcu, coordonatorul Compartimentului avize – autorizatii Kaufland Romania. A urmat apoi o slujba de sfintire oficiata de parintele protopop Lucian Leonte. „Vom asigura peste 100 de locuri de munca, vom avea producatori locali, nationali si internationali", a declarat Cornel Petcu.

Primarul Catalin Flutur a salutat decizia Kaufland de a deschide un hipermarket la Botosani. "Inauguram o investitie care aduce multe locuri de munca, ceea ce inseamna salarii si bani care vin in Botosani", a declarat Catalin Flutur.

Lucrarile de constructie au fost castigate la licitatie de compania DAS, unul dintre subantreprenori fiind societatea botosaneana MBB.

Sursa: Monitorul de Botosanihttp://www.monitorulbt.ro/

Comentarii