Absolventii de gimnaziu nu s-au batut pe licee

luni, 20 septembrie 2010, 07:46
2 MIN
 Absolventii de gimnaziu nu s-au batut pe licee

La ultima etapa de repartitie a elevilor care au terminat opt clase catre urmatoarea etapa de invatamint si-au mai gasit loc inca 53 de absolventi de gimnaziu. Repartitia a avut loc intre 1 si 10 septembrie, urmarind ca cei care au avut o optiune pentru liceu sa poata incepe cursurile odata cu ceilalti colegi. "Noi am comunicat rezultatele tuturor unitatilor scolare pentru care s-au mai exprimat optiuni, pentru ca elevii sa poata fi prinsi in planul de invatamint, pentru a fi trecuti in catalog. Au fost licee de prestigiu pentru care locurile s-au ocupat din prima etapa, mai sint inca licee care nu si-au ocupat integral locurile", a declarat profesorul Stefan Chipaila, inspector scolar pe geografie in cadrul ISJ. Conform situatiei prezentate de ISJ, in prima etapa de repartitie, respectiv pina pe 2 iulie, au fost disponibile 3.390 de locuri. Dupa prima etapa au mai ramas inca 531 de locuri , din care, in a doua etapa, au mai fost ocupate inca 11, respectiv pe 12 iulie. Astfel, dupa toate cele trei etape de repartitie, teoretic, ar mai fi ramas in liceele din judet peste 400 de locuri. Cifra este insa mai mica pentru ca ISJ nu a cuantificat si liceele care au sustinut probe vocationale sau practice, precum Liceul de Arta "Gheorghe Tattarescu" sau Liceul cu Program Sportiv. Mai sint locuri disponibile la Liceul "G. G. Longinescu" si Grupul Scolar "Ion Mincu". La polul opus, cele doua colegii nationale, Unirea si Cuza, dar si Colegiul Economic "Mihail Kogalniceanu" au fost cel mai intens "curtate" de absolventii de gimnaziu iar concurenta a fost una destul de mare. In liceele din judet au fost disponibile si sase locuri pentru rromi dar si 12 pentru situatii speciale.

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii