Ambulanta ramasa in noroi la doi pasi de Vaslui

marți, 29 iunie 2010, 04:31
1 MIN
 Ambulanta ramasa in noroi la doi pasi de Vaslui

S-a intamplat ieri dupa-amiaza, intr-o suburbie a municipiului Vaslui. In urma ploilor abundente din ultimele zile, drumul de acces catre localitatea Viisoara s-a transformat intr-o adevarata capcana pentru masini. Un camion de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a Judetului (ISJU) Vaslui a reusit intr-un final sa scoata ambulanta ramasa blocata in noroi, iar pacientul a ajuns in siguranta la spital.

  Ieri, in jurul orei 14.00, o autosanitara a Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Vaslui a plecat la o solicitare in localitatea Viisoara, o suburbie a municipiului Vaslui. A ramas insa blocata in noroi si a avut nevoie, la randul sau, de ajutor. Potrivit reprezentantilor SJA Vaslui, a fost necesara interventia unui echipaj al ISJU Vaslui, care a tractat autosanitara. "Ambulanta a fost solicitata sa intervina pentru a trasporta la spital un pacient in varsta de 42 de ani cunoscut cu afectiuni hepatice. Salvarea nu si-a mai putut continua drumul din cauza noroiului si i-am chemat pe cei de la ISU Vaslui sa intervina. Acestia au trimis un camion care au scos ambulanta din noroi. Bolnavul a fost preluat si transportat la Spitalul Judetean de Urgente Vaslui. Sunt frecvente astfel de situatii, mai ales in aceasta perioada in care precipitatiile au fost abundente. Unele cai de acces sunt practic imposibil de strabatut din cauza noroaielor. Probleme avem si pe drumurile din asfalt, care sunt pline de gropi", a declarat dr. Ana Maria Ungureanu, directorul medical al SJA Vaslui.

sursa: Vremea noua

Comentarii