UCISA DE SALVARE

luni, 30 august 2010, 21:23
2 MIN
 UCISA DE SALVARE

Accidentul s-a petrecut ieri, in jurul amiezei, pe o trecere de pietoni din zona "Protectia Copilului". O ambulanta SMURD ce se afla in misiune, si care avea semnalele acustice si luminoase in functiune, a acrosat o femeie ce se angajase in traversarea strazii printr-un loc semnalizat cu indicatoare si marcaje. Victima a fost identificata ca fiind Pletea Nela, de 28 de ani, din satul Vulpaseni, comuna Bacani. Femeia a fost transportata de urgenta la Spitalul Judetean Vaslui, in ‘‘coma profunda”. La cateva ore dupa accident, victima a decedat la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi. Conducatorul ambulantei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Politistii Serviciului Rutier Vaslui efectueaza cercetari pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care s-a petrecut evenimentul.

A lasat in urma doi copii

Nela Pletea a lasat in urma doi copii, o fetita de 11 ani si un baiat de 10 ani, ea avand un grad de handicap, pentru care avea dosar depus la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Vaslui. "Ieri dimineata a fost femeia la noi la Primarie, a luat niste adeverinte si a plecat la Vaslui la DGASPC pentru a le depune la dosarul sau. Avea ceva probleme psihice si era incadrata intr-un anumit grad de handicap. Pacat de ce i s-a intamplat, am inteles ca a fost calcata pe trecerea de pietoni. Noi vom ajuta familia femeii pentru a o inmormanta cu tot ce se poate", a spus primarul comunei Bacani, Pavel Ceacaru.

"Masina era in misiune"  

"Masina se deplasa in misiune in satul Valea Silistei, comuna Solesti. Pe raza localitatii Moara Grecilor, autospeciala ambulanta de tip SMURD, a lovit o femeie de 28 de ani. Pe timpul deplasarii in localitate, ambulanta avea semnalele acustice si luminoase pornite. Cauzele si imprejurarile exacte ale producerii accidentului se vor stabili de organele de politie, care fac cercetari in aceste momente", a spus Marian Ababei, purtatorul de cuvant al ISU Vaslui, de unde este masina implicata in accident. Cert este ca, cei de la ISU Vaslui au devenit mai rezervati in declaratii, dupa ce au aflat de moartea femeii.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii