Acest obsedant 1-4

vineri, 26 noiembrie 1999, 00:00
2 MIN
 Acest obsedant 1-4

Au marcat: Dostalek (‘1, ’47), Horvath (’34), T. Dosek (’55) / Lutu (’81)
Slavia: Cerny – L. Dosek, Rada, Vlcek (’52-Krejcik) – Ulich, Petrous, Horvath, Dostalek, Kuchar – T. Dosek (’86-Skala), Zelenka (’67-Vagner).
Steaua: Ritli – Reghecampf, Baciu, Miu, Bordeanu – Lincar (’69-Lacatus), Duro, Danciulescu (’50-Lutu), Rosu – Ciocoiu, S. Ilie.
Cartonase galbene: Petrous / Rosu, S. Ilie, Duro.
A arbitrat o brigada din Grecia condusa de G. Bikas.
Desi Steaua a considerat ca favorabila tragerea la sorti si-si punea mari sperante in revenirea in primavara europeana, ea n-a reusit sa faca fata la Praga, Slaviei. Confirmind pasa neagra demonstrata in ultima etapa de campionat (1-4 cu Petrolul), stelistii au capotat in fata cehilor, care s-au razbunat astfel pentru infringerea grea (1-5) pe care Sparta a suferit-o in urma cu 11 ani. Echipa lui Ienei a acuzat in principal lipsa de forma a lui Linkar, cel care, altadata, reusea sa ordoneze jocul bucurestenilor. In plus, stelistii nu au reusit sa treaca peste psihicul zdruncinat de cele doua goluri primite in debuturile de repriza. Singurul lucru pozitiv, dar care nu a putut influenta rezultatul final, a fost forma etalata de Sabin Ilie, cel mai activ dintre jucatorii oaspeti. Stelistii s-ar mai putea plinge de eroarea de arbitraj de la golul doi, gol venit insa dupa o sumedenie de ocazii ratate de cehi.
Absolut halucinant, Slavia a deschis scorul in secunda 23, cind Dostalek a speculat o grava eroare a lui Baciu. A urmat apoi o dominare copioasa a gazdelor, care i-au inghesuit efectiv pe stelisti in propriul teren. Si dupa ce Danciulescu a irosit un contraatac in superioritate in min. 18, gazdele au revenit la poarta lui Ritli, iuresul iscat vreme de citeva minute soldindu-se cu doua bare si alte citeva interventii ale portarului bucurestean. Golul desprinderii avea sa vina in min. 34, cind Horvath a trimis printr-un lob mingea in transversala, aceasta ricosind dincolo de linia portii. Golul a venit insa dupa o eroarea a tusierului grec, care n-a semnalizat pozitia afara din joc a decarului ceh. Ca un cosmar, debutul partii secunde avea sa insemne un nou gol, acelasi Dostalek fructificind o pasa primita in careu, dupa o noua eroare in defensiva stelista. Cehii se simt pe val si continua cavalcada. Dupa ce Ritli mai respinge un sut greu, tabela ia proportii: S. Ilie se incurca in minge in careul advers intr-o situatie favorabila si contraatacul ce a urmat este finalizat de T. Dosek. Treptat, gazdele se retrag in carapace, lobul lui Horvath de la 40 m (’58) fiind ultima actiune periculoasa a gazdelor. Avind astfel ocazia sa iasa si ei la joc, avind si in Lutu un cap mai limpede, stelistii rateaza ocazii bune prin Ciocoiu si S. Ilie si reusesc apoi sa reduca din handicap prin micutul mijlocas oltean.
Acest esec reduce astfel la minim sansele echipei bucurestene de a accede in primavara europeana. (Lucian M.)

Comentarii