Ieseni, in finala

vineri, 21 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Ieseni, in finala

Cel mai asteptat moment al penultimei zile la Tester Tiriac Trophy n-a durat decit pret de citeva minute. Calificati in semifinalele turneului de dublu, iesenii Emanuel Brighiu si Cosmin Cotet au jucat un singur game cu favoritii nr. 2 si cistigatorii turneelor de la Bucuresti si Brasov, Victor Ionita si Adrian Barbu. Cu crampe puternice dupa ce a sustinut si un meci prelungit la simplu, Ionita a renuntat la lupta si a deschis calea iesenilor spre finala. Tot surpriza a fost si in partea cealalta de tablou, unde fratii Piccari (favoriti 3), au trecut cu 5-7, 6-2, 7-5 de cuplul rus cotat cel mai bine la Iasi, Mukhometov-Smirnov. Ultimul act al turneului de dublu se va desfasura astazi dupa semifinalele la simplu (undeva dupa ora 14.00), miza confruntarii fiind determinata de glorie dar si de premiile in bani, fiecare dintre cistigatori urmind sa primeasca 315 dolari in vreme ce invinsii cite 165 de dolari. Pe tabloul de simplu, o singura supriza se poate contabiliza, favoritul nr. 1, belgianul Darcis, abandonind lupta la scorul 4-6, 1-3, din cauza unor probleme medicale, in fata rusului Mukhometov. Favoritul 2, Victor Ionita a resimtit si el probleme dar pina la urma l-a invins greu pe olandezul Van Delft (scor 7-6, 4-6, 7-5), Francesco Piccari (favorit 4) a trecut de Victor Crivoi (scor 7-5, 6-3) iar croatul Skenderovic a dispus mai lejer de austriacul Raditschnigg (scor 6-4, 6-1). „Este un turneu important pentru Iasi si ma bucur ca se apropie de titluri romanii. Cu toate ca au fost minoritari din punct de vedere numeric, dovedesc o valoare foarte buna. Speram ca vremea sa tina cu noi in acest weekend deoarece prognozele nu sint de partea noastra.” – ne-a declarat Florin Mare, managerul turneului care va programa miine de la ora 11.00 semifinalele la simplu Mukhometov-Ionita si Piccari-Skenderovic iar miine, de la ora 13.00, finala. (Lucian M.)

Comentarii