Iesenii au invins in primul meci, dar au dezamagit

duminică, 27 septembrie 1998, 23:00
3 MIN
 Iesenii au invins in primul meci, dar au dezamagit

Prima zi a turneului de la Sibiu a reprezentat si o zi neagra pentru echipele favorite, singura care a facut exceptie fiind echipa gazda, CSU Astral. Poate parchetul nou al salii sau poate pauza de doua saptamini de dupa primul turneu au facut ca echipele participante sa aiba o zi slaba.
Politehnica Moldrom Iasi – Sportul Studentesc Bucuresti 73-60 (33-35)
Poli Moldrom: Sestopal 15, Petovic 15, Moscalu 14, Scutelnic 12, Mirisevschi 7, Burlacu 4, Murgoci 4, Anghel 2, Nanescu.
Sportul: Barbuica 19, Bradiceanu 17, Preduna 17, V. Mocanu 4, I. Mocanu 2, Petreanu 1.
Au arbitrat: R. Bucerzan (Timisoara) si S. Banica (Bucuresti).
La prima vedere, pentru Politehnica Moldrom Iasi, singurul meci cu mare incarcatura de la Sibiu era cel cu prima formatie clujeana. Insa, elevii antrenati de Dragan Petricevic si Radu Boisteanu s-au chinuit efectiv sa invinga o echipa care trebuia sa joace in acest sezon in divizia secunda. Practic, cei prezenti in cocheta sala "Transilvania" au fost unanim de acord ca n-au mai vazut de cel putin un an o evolutie atit de neconvingatoare a iesenilor. In aceeasi nota si-a prezentat pozitia la final si antrenorul principal al iesenilor: "Sint foarte nemultumit de prestatia echipei, si, chiar daca am cistigat la 13 puncte diferenta, nu vom uita usor acest meci. Probabil ca suporterii isi vor pierde increderea in noi daca vom mai face una sau doua partide de acelasi gen." Surprinzator, iesenii s-au vazut condusi pe toata durata primei reprize, chiar daca nu la diferente foarte mari: 20-15 (’10). Treptat, ei au revenit, asta si datorita unor interceptii realizate de Sestopal si Moscalu, astfel ca egalarea a venit abia in min. 22, scor 35-35. Finalul a reprezentat si momentul desprinderii, dar evolutia de ansamblu n-avea darul sa convinga.
Sanex UT Cluj – CSU Astral Sibiu 40-98 (26-54)
Jucind in compania vice-campioanei, si pe terenul acesteia, clujenii au capotat la o diferenta care scuteste de orice comentarii. De subliniat ar fi evolutia de exceptie a pivotilor de la Astral, Tordai si Spasojevic, autori a peste jumatate din punctele echipei lor. Principalii marcatori: Calimac 7 (2×3), Kollos 6, Cacoveanu 5 (1×3) / Tordai 39 (2×3), Spasojevic 17, Lapadat 9 (1×3), Alecu 9
"U" Carbochim Cluj – Metropola Bucuresti 82-51 (36-29)
Prima echipa a Clujului a inceput foarte greu jocul cu nou-promovata Metropola, daca avem in vedere ca tabela consemna scorul de 25-24 (’14). Avindu-i pe Tenter si Lapuste in prim plan, ardelenii au reusit sa se distanteze treptat, asigurindu-si o victorie necesara ca "aerul" la acest turneu extrem de dificil pentru ei. Realizatori: Lapuste 21 (2×3), Boian 10, Saftescu 10, Tenter 9 / Amariucai 14, Daian 11, Dimitriu 7.
SOCED Bucuresti – West Petrom Arad 86-59 (43-29)
Desi se anunta o echipa redutabila dupa prestatiile de la Bucuresti (odata cu transferul muntenegreanului Bubanja), aradenii au cedat la o diferenta surprinzator de mare in fata tinerilor jucatori de la SOCED, care au acumulat trei victorii din patru partide disputate.
Metropola Bucuresti – Sanex UT Cluj 70-56
Cele mai modeste echipe din campionat s-au intilnit in meci direct, bucurestenii reusind prima victorie de pina acum. Cel putin pina in acest moment, Sanex UT se anunta ca o certitudine in ceea ce priveste retrogradarea. (A.O.)

Comentarii