Lasati acasa orice sperante

sâmbătă, 02 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Lasati acasa orice sperante

Cu patru etape inainte de finalul sezonului regulat in Divizia A la volei, jucatoarele Penicilinei continua lupta pentru prinderea unui loc intre primele opt din clasament. Daca ele ar fi cistigat meciul din etapa trecuta, de pe teren propriu, cu Dinamo, sarcina le-ar fi fost mult usurata de rezultatele inregistrate de contracandidatele Dacia Pitesti si Rapid. Din pacate, elevele antrenoarei Aurelia Ichim au cedat aproape neverosimil in fata lui Dinamo, cu 2-3, dupa ce avusesera 2-1 si 17-11 pe tabela de marcaj. Culculul hirtiei arata ca echipa noastra are neaparat nevoie de victorie in cele doua meciuri pe care le mai are pe propriul teren, cu Dacia Pitesti si Oil Terminal Constanta, pentru a evita grupa locurilor 9-12 (a retrogradarii) la finalul sezonului regulat. Cit priveste cele doua jocuri pe care Penicilina le mai are de disputat in deplasare, e greu de crezut ca vor putea aduce vreun succes echipei noastre, tinind cont ca se va deplasa la Universitatea Bacau si Unic Piatra Neamt, echipe de pe podium, care lupta pentru titlu. In aceasta dimineata, iesencele vor da piept cu vicecampioana Universitatea Bacau, intr-un joc de care sincer nu ne putem lega prea multe sperante. Pe de o parte pentru ca bacauancele au un lot mai experimentat si mai valoros in momentul de fata (ele, de altfel, au cistigat si meciul din tur cu 3-2), iar pe de alta parte pentru ca Penicilina n-a mai cistigat in orasul de pe Bistrita din vremuri imemoriale. Ultima victorie a iesencelor in fata echipei antrenate de Florin Grapa dateaza din luna mai a anului trecut, din finala Cupei Romaniei, dar de atunci multa apa a mai curs pe Bahlui… Probabil ca cel mai rezonabil obiectiv pentru echipa noastra in meciul de astazi ar o replica cit mai buna data echipei gazda si mentinerea unui scor cit mai strins. Mult mai important este meciul de miercure viitoare de la Iasi, in care Penicilina va da piept cu Dacia Pitesi, o contracandidata directa la calificarea in play-off.
Etapa de astazi mai programeaza jocurile: Dacia Pitesti – Oil Terminal Constanta (3-2); Dinamo – Unic Piatra Neamt (0-3); CSU Metal Galati – Universitatea Cluj (3-0); Astral Sibiu – RATB (0-3); Gaz Metan Tg. Mures – Rapid (3-1). (ICT)

Comentarii