Mircea Lucescu se simte bine, nu sunt complicatii, se recupereaza dupa interventia chirurgicala

marți, 10 ianuarie 2012, 12:46
1 MIN
 Mircea Lucescu se simte bine, nu sunt complicatii, se recupereaza dupa interventia chirurgicala

Purtatorul de cuvant de la SUUB a precizat ca Mircea Lucescu se simte bine si se recupereaza dupa interventia chirurgicala la care fost supus duminica.

Bogdan Popescu a mai spus ca Mircea Lucescu nu a suferit complicatii in urma operatiei, dar trebuie sa se odihneasca, din acest motiv neputand fi vizitat decat de membrii familiei.

"Orice vizita presupune un efort. Nu este indicat sa primeasca multe vizite. Trebuie sa mai asteptam", a spus purtatorul de cuvant de la SUUB.

Bogdan Popescu a mai spus ca Mircea Lucescu inca nu se uita la televizor, dar va putea face acest lucru in scurt timp.

Antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a fost ranit vineri intr-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitala.

Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, fiind internat in Sectia de Terapie Intensiva. In urma accidentului, Lucescu a suferit multiple fracturi ale coastelor si contuzie pulmonara la nivelul lobului inferior drept.

Lucescu a fost supus, duminica, unei interventii chirurgicale pentru indepartarea lichidului acumulat in cavitatea toracica. Medicii au anuntat luni ca starea postoperatorie este buna si nu au aparut complicatii.

In 15 iulie 2009, tehnicianul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a suferit un preinfarct, atunci fiind operat la Donetk. (Mediafax)

Comentarii