Un antrenor acuza

vineri, 22 iunie 2012, 22:50
4 MIN
 Un antrenor acuza

Antrenorul CSMS Iasi, Ionut Popa, a convocat ieri, intempestiv, o conferinta de presa. Tehnicianul si-a explicat decizia prin "dorinta de a transmite microbistilor ieseni, care ma intreaba zi de zi ce mai e pe la club, adevarul necosmetizat despre echipa". "La aceasta ora, dupa prima saptamana de pregatiri, avem 14 jucatori, trei fiind portari si doi nerezolvati, Milea si Onofras. Asta pentru ca nu am contat pe noua fotbalisti, care au ajuns la final de contract sau la care am renuntat ori au probleme medicale. Acestia sunt Haisan, Florea, Nalati, Cotiga, Codrea, Marjanovic, Petrovic, Camara si Badic, un copil la care tin, dar care trebuie operat. In schimb, am adus doar unul, Grigore. Am testat multi jucatori, insa nu ramane niciunul. Pe cei care i-am dorit, nu i-am putut tine. De exemplu, francezul Soubervie, care avea un salariu de 4 500 de euro la el acasa, a cerut 3 700 si nu i s-au putut da. Mai mult, nu putem lua nici un jucator de Divizia C, de la Motru, pentru ca ni s-au cerut bani. Nu vreau sa ma plang, insa, la ora actuala, suntem foarte, foarte subtiri. Suntem la jumatatea valorii lotului Mioveniului, care a facut anul trecut 12 puncte in Liga I! Drept urmare, nu trebuie sa se astepte prea mare lucru de la aceasta echipa. Nu pot face minuni. Un croitor nu poate face un costum cu 2,20 metri de stofa, are nevoie de 2,60. Mi se spune ca se mizeaza pe priceperea si inteligenta mea. Nu am asa ceva, altfel il aparam pe Nastase, nu ajungeam la fotbal" a detaliat seful bancii tehnice iesene in stilu-i caracteristic.

Popa s-a aratat contrariat de diferenta de conditii existenta intre aceasta perioada si vara trecuta: "Presedintele Prunea, cu care am colaborat perfect pana acum, e si el derutat, e suparat mereu, dar nu are ce sa faca. Si pe primar il inteleg dupa ce vara trecuta a fost fentat, ciordit. S-au dat prime de instalare de 10 000 de euro lui Orac, 10 000 de euro lui Nalati, 5-7 mii prime de promovare. S-au facut contracte de nu putem scapa de jucatori care nu au jucat niciun minut, iar acum li se dubleaza automat salariul. Au fost jucatori de 32-34 de ani cu 2 000 de euro salariu la B, iar acum nu putem da un salariu de 2 500 de euro la A!"

Antrenorul CSMS s-a aratat suparat si de faptul ca nu va mai colabora cu preparatorul fizic Ionel Colonel si ca e acuzat ca nu semneaza prelungirea contractului sau din motive financiare. "Din cate am inteles, preparatorul fizic nu s-a inteles la salariu si a renuntat. Imi pare rau, deoarece «Colo» era un pion important, un meserias. Din 15 iunie si ceilalti antrenori sunt liberi. Deocamdata, nici lor, nici mie nu ni s-au facut noi propuneri. Din punctul meu de vedere, singura problema de intelegere este cea legata de lot, nu de bani, cum vorbesc unii. Totdeauna, eu am pus pe primul loc onoarea si cinstea, nu banul, mai ales cand a fost vorba de a doua mea casa, Iasul" a spus Ionut Popa, care a concluzionat: "Nu am vrut sa ma plang, am vrut sa spun lucrurilor pe nume. Daca nu vor fi rezultate, nimeni nu va striga dupa primar, presedinte, jucatori, ci dupa antrenor. Nu vreau sa fiu eu vinovatul fara vina. Putem face si echipa de Liga Campionilor la ce jucatori sunt pe piata, insa, pentru asta, trebuie bani. Imi pare rau chiar ca mergem in Austria in cantonament, pentru ca am fi putut ramane acasa si lua macar un jucator cu banii pe care-i cheltuim acolo. Celor care viseaza cai verzi pe pereti, le spun clar: acum, nu avem lot de divizia A!" 

Ultimul antrenament al saptamanii

CSMS Iasi are programat astazi ultimul antrenament al saptamanii, echipa ieseana urmand a pleca duminica spre Bucuresti. Din Capitala, delegatia formatiei din Copou va zbura luni spre Austria, unde va sta in cantonament pana pe 7 iulie. Componenta lotului care va face deplasarea va fi definitivata in acest week-end, in functie si de rezultatul negocierilor dintre conducerea CSMS si jucatorii noi care se pregatesc in Copou: Marius Chindris (UTA), Dan Sandulescu (CS Mioveni), Claudiu Ionescu (CS Mioveni), toti trei sustinand ca pot veni liberi de contract si Alexandru Tiganasu (Astra Ploiesti), ultimul fiind imprumutat pentru un an. In ceea ce-l priveste pe atacantul Adrian Gheorghe Raduca, Minerul Motru cere 25 000 de euro pentru cedarea lui. Un alt fotbalist despre care se spunea ca va sosi la Iasi, Marius Tigoianu, ramane la Astra  

Comentarii