Un derby in mizerie

vineri, 06 august 1999, 23:00
2 MIN
 Un derby in mizerie

Universitatea Craiova – CSM Resita (ora 17,00, ANTENA 1): In ultima etapa a campionatului trecut, intr-un meci al unor echipe scapate cu greu de griji, resitenii cistigau in Banie cu 1-0. Acum, ambele echipe au mari probleme de start, in special cea din Valea Domanului, zdrobita de ciinii cei razbunatori cu 6-0. Daca atacul craiovean va reusi sa sparga roata norocului, Resita nu are nici o sansa. Daca…
Gloria Bistrita – Petrolul Ploiesti (ora 18,00): Dupa victoria in "comedia erorilor" de la Craiova, bistritenii au revenit la linia de plutire. Petrolul este o echipa tinara si incomoda care poate pune probleme oricui.
FC Arges – FC Brasov (ora 18,00): FC Brasov are din nou o "misiune imposibila". Elevii lui Andone vor descinde la Pitesti, in scopul vadit de a mai sterge seria ghinioanelor si a mai reduce din acel impovarator "minus cinci" pe care l-a acumulat la adevar in primele patru etape. Sa vedem daca argesenii vor fi prinsi pe "contre-pied".
Otelul Galati – Rocar Bucuresti (ora 18,00): Dupa protestul inedit din partida cu Argesul (care s-a repercutat numai asupra echipei), Rocarul intra in groapa cu lei de la Galati, in formatie completa. Dar, sansele ei sint aproape nule, in fata unui team care nu iarta pe teren propriu.
Ceahlaul Piatra Neamt – FC National (ora 18,00): Ceahlaul este cea mai "restantiera" echipa a campionatului, disputind doar un singur joc in trei etape, cistigat cu 2-1 in fata Brasovului. Evident ca nemtenii urmaresc cea de-a doua victorie, pentru a fi, alaturi de Dinamo, la punctajul maxim posibil. In acelasi timp, bancarii din Capitala debuteaza in aceasta editie pe teren strain si, in ciuda unui start nu prea reusit, ramin o nuca tare pentru oricine.
FCM Bacau – FC Onesti (ora 18,00) . Derbiul judetean al Bacaului a fost intotdeauna unul echilibrat si cu multe goluri. Desi se arata destul de subtirica, formatia din Onesti a reusit sa-si valorifice avantajul terenului, ocupind un nesperat loc V din trei etape. Bacaul s-a aratat o specialista a remizelor, dar nu credem ca un astfel de eveniment se va repeta si astazi.
. Steaua Bucuresti – Rapid Bucuresti (ora 20,30, ANTENA 1) : Seria marilor confruntari interbucurestene incepe cu un meci care oricind ar putea fi considerat derby. Numai ca acum derbiul acesta este nitel prafuit, ambele echipe, in urma unei campanii dezastruoasa de transferari, ratind startul. In plus, Rapidul ne-a facut de ris prin Europa, astfel incit ambitiile la acest meci vor fi nemasurate.
. Astra Ploiesti – Farul Constanta (ora 18,00). Incepe campionatul si pe terenul Astrei ploiestene, cu o reeditare a unei partide televizate din sezonul trecut, in care "astralii" au cistigat cu 4-0. Si dupa cum merge Farul in acest inceput de campionat, n-ar fi exclus sa se repete figura.
. Dinamo Bucuresti – Extensiv Craiova (miine, ora 17,00, ANTENA 1): Soarecele si pisica, lupul si mielul, sau David si Goliath. Singura intrebare: cite goluri va marca Vladoiu? (Nic. G)

Comentarii