„Z” pleaca in cantonament

vineri, 08 august 2003, 23:00
1 MIN
 „Z” pleaca in cantonament

In conditiile in care peste putin mai mult de o luna se va da startul in noul sezon al Diviziei A feminine, echipa ieseana „Z” si-a intensificat programul de pregatire si duminica va pleca intr-un cantonament de sapte zile la Vatra Dornei, acolo unde este asteptata sa vina direct de la Baia Mare (unde se afla la un curs de instruire) si antrenoarea Ana Duceac. In conditiile in care „secundul-jucator” Beatrice Abalasei a renuntat sa mai vina la antrenamente din cauza programului incarcat pe care-l are ca profesor la Universitate, lotul iesean a ramas zilele acestea sa se pregateasca cu celalalt antrenor secund, Florin Zamfir, care detine si functia de director al nou infiintatului club. Si daca plecarea extremei Abalasei a insemnat un regres in ceea ce priveste experienta de ansamblu al lotului, „Z” Iasi a mai recuperat la acest capitol prin cooptarea pivotului cu vasta experienta competitionala, Daniela Grosu, dar si a altor trei jucatoare foste junioare la LPS Iasi: Geanina Hunca (pivot), Madalina Pana (Centru) si Sanda Simiuc (extrema dreapta). Pentru sezonul care debuteaza pe 13 septembrie, s-au inscris pina acum 17 echipe din tara insa oficialii Federatiei Romane de Handbal asteapta alti amatori pina la mijlocul acestei luni. Cum echipele inscrise in Divizia A vor fi impartite pe doua serii geografice este foarte posibil ca iesencele sa aiba ca adversare in campionat echipele HC Dunarea Braila, CS Stiinta Bacau, CSM Sf. Gheorghe, HCM Roman, HC Activ Ploiesti, HCM Buzau si BHB 2000 Botosani. (Lucian M.)

Comentarii