Doi ardeleni în vizită prin Moldova

Un mic exerciţiu: să privim România ca un stat federal. Să spunem că, la un moment dat, statul Transilvania, rămas în urmă faţă de Europa Centrală, cere ajutorul celorlalte două, Muntenia şi Moldova, care au drept de vot într-un guvern central. „Fraţilor, daţi-ne bani de autostradă! Am rămas în urmă, fug investitorii!” Atunci, celelalte două state federate pun mână de la mână şi, din bugetele lor, transferă la centru sumele ajutorării fratelui la ananghie. Peste un timp, muntenii cer şi ei ajutorul. Îl primesc în acelaşi chip. La un moment dat, ca de obicei ultimii, moldovenii se trezesc că au aceeaşi problemă: „Fraţilor, şi noi avem nevoie de o autostradă”. Atunci, ardelenii şi muntenii spun: „Nu mai sunt bani, pentru voi facem un grup de reflecţie!”.

Să nu ne ascundem după deget, cam aşa funcţionează România de mai bine de două decenii. Aşa se explică o serie de decalaje acumulate şi agravate între Est şi Vest. Pur şi simplu, ele sunt „programate” să se producă. Sunt rodul unor politici strâmbe, cinice şi fără minte.

Ghinionul Moldovei este că România nu este stat federal, ca să aibă şi ea un drept de veto asigurat de constituţie şi decisiv pe probleme ce o privesc direct. Ghinionul ei este că o parte din sumele strânse de aici pleacă şi nu se mai întorc. Aşa că, circuitul bugetar face ca banii săracilor, atâţia câţi sunt, să meargă, paradoxal, în investiţiile „bogaţilor”. Este foarte uşor de demonstrat. Conform datelor CNADNR, Transilvania a primit în 2015 de zece ori mai mulţi bani pentru drumuri faţă de Moldova! Să fie aceasta şi raportul dintre PIB-ul celor două regiuni? Evident că nu! Dacă cineva ar pune cap la cap bugetele de investiţii în infrastructură din ultimii 20 de ani, comparativ pe cele trei regiuni istorice, raportat la PIB-ul regiunilor, Moldova şi-ar păstra cu brio rolul de „donator” către celelalte. Cine are curaj să facă o asemenea demonstraţie? Să se vadă clar că nu este o întâmplare, o eroare, o chestiune scoasă din context, ci adevărată dinamită pentru ideea de stat unitar, unde teoretic nu se produc discriminări de nici un fel, dar unde există întotdeauna nişte cetăţeni de categoria a II-a: moldovenii.

„Ziarul de Iaşi” a desfiinţat recent teoria, servită periodic de la Bucureşti, că Moldova ar fi o regiune întreţinută financiar de vestul sau sudul României. În ultimii 4 ani, judeţele din Nord-Est ar fi putut construi singure o autostradă numai cu banii daţi la centru. Fiscul a strâns 6,6 miliarde de euro şi s-au primit înapoi cu vreo două mai puţin. Iar problema autostrăzii se discută cu acuitate de mai bine de un deceniu! Este clar că autostrăzile şi în general investiţiile din România nu ţin de o perspectivă „naţională” şi „unitară”, cum clamează constituţia şi politicienii, ci de una exclusiv regionalistă. Analizaţi grupurile de putere (politicieni, oameni de afaceri), ultimelor două decenii şi vedeţi din ce regiuni istorice provin şi cam unde au reuşit să canalizeze investiţiile importante în infrastructură în zonele lor de obârşie şi de interes. Atâtea câte s-au făcut.

Aşa trebuie interpretată şi ultima vizită făcută la Iaşi a premierului Dacian Cioloş şi a vicepremierului Vasile Dâncu, deţinător al portofoliului Dezvoltării şi Administraţiei. Au fost doi ardeleni în vizită prin Moldova. Iar când vine preşedintele Iohannis, nu ştiu cum se face că iese la numărat al treilea ardelean. Cu fonduri de zece ori mai mari pentru investiţii în infrastructură, cu aranjamentele financiare făcute pe câţiva ani înainte în care este cuprins întreg bugetul statului român, ei ne prostesc în faţă spunând că în Moldova avem nevoie de un „grup de reflecţie”. Să şi-l ia îndărăt! Reflecţia e încheiată demult domnilor! Banii înapoi când ne daţi?