Dialog Andrei Plesu – Adam Michnik la Ateneul Roman

Si nu a fost doar un inceput, ci o bucata buna din parcursul dialogului ce avea sa urmeze. Am vazut diverse speculatii in reactiile online care au aparut dupa evenimentul de la Ateneu; unii comentatori avansau ideea ca Plesu astepta de fapt ca Michnik sa bandajeze ranile facute nu cu mult timp in urma de Herta Muller. Poate a fost si un bandaj, dar inainte de a pune fasa Michnik a turnat putin acid pe rana, lucru probabil imprevizibil. Mi-ar parea rau daca Plesu a pus prima intrebare cu un astfel de program, pentru o astfel de operatie nu umpli sala Ateneului, se putea rezolva la o cafea.

"Eroismul il ceri doar de la tine, nu de la altcineva"

"Eu sint pe locul victimei, ai sa vezi imediat de ce", a inceput Andrei Plesu, explicind mai departe: "Pentru ca Herta Muller a stat pe scaunul pe care stai si ne-a certat", urmind asteptata – de catre un public categoric cunoscator al datelor problemei, tinind cont de reactiile sale – referire la "rezistenta prin cultura" si la faptul ca laureata Nobel 2009 le refuza intelectualilor romani, prin interlocutorul ei din toamna, Gabriel Liiceanu, aceasta portita salvatoare si la indemina tuturor. "Am rezistat si prin cultura, si prin umor, si prin mincare", a spus Plesu, adaugind ca mincarea a fost "singurul samizdat posibil in Romania, am facut rost de mincare si cind nu se gasea". Si raspunsul lui Michnik: "Daca imi amintesc bine, acum 20 de ani chiar Liiceanu era un acuzator al altora. El era cel care ii certa pe cei care nu fusesera indeajuns de coerenti in anticomunism. Filosoful trebuie sa fie precaut cind isi pune hainele procurorului", a atras atentia Michnik, pentru ca in continuare sa se refere la Herta Muller. "Nu inteleg de ce a fost aplaudata atunci cind a acuzat intelectualii romani dupa 20 de ani. Din cunostintele mele despre comunism, tacerea este un act eroic. E greu sa stingi o casa care a luat foc cu cerneala. Teroarea Romaniei sub comunism a fost asemanatoare cu cea din Albania si China, iar Herta Muller stie acest lucru, de aceea a si plecat cind a putut. Mi se pare destul de dificil ca din postura de emigrant sa-i acuzi pe cei care au ramas". Apoi: "Ce a rezistat din cultura romana, poloneza, rusa se datoreaza acestor oameni care nu au mers pe baricade, dar au facut o treaba buna. Herta Muller le reproseaza intelectualilor romani ca nu au fost eroi, dar eroismul il ceri doar de la tine, nu de la altcineva". Discutia a ramas deschisa pina spre final, mai precis pina la prima intrebare din public, cea adresata de Gabriel Liiceanu. Mai mult retorica, intrebarea a fost cam asa: "Dupa dialogul cu Herta Muller am ramas cu un gust amar. Am aflat atunci ca noi, o mina de intelectuali, am fost lasi. Dupa acest dialog, ramin iar cu un gust amar. Aflu ca am fost procuror. Doua etichete care nu imi convin. Eu le ceream atunci comunistilor sa se dea deoparte. A fost rau? ". Michnik raspunde: "Sigur ca a fost rau! Tu, un filosof remarcabil, ai luat asupra ta stigmatizarea unei anumite categorii de oameni. Nu X, Y, ci o intreaga categorie, comunistii, iar cea mai mare eroare este generalizarea, omul raspunde doar pentru ceea ce a facut el. Este in asta un anumit ecou al gindirii bolsevice, ei refuzau unei categorii de oameni dreptul de a rezista in viata publica. Consider ca respingerea ta este mult mai mare decit a unui taran, om de afaceri etc., eu intotdeauna le cer mai mult intelectualilor. Tu ai stiut cit de complicata a fost problema comunismului in Romania. Acel limbaj al generalizarii pentru mine este inacceptabil. Logica acuzei nu are sfirsit, tu i-ai acuzat pe comunisti, Herta Muller te-a acuzat de conformism, eu consider ambele opinii ca fiind o nedreptate", a incheiat Adam Michnik.

Iertarea este intotdeauna un act individual

Din tot acest schimb de replici ar trebui retinuta mai ales ultima parte, aceasta "logica a acuzei care nu are sfirsit", asertiune prin care, intr-un fel, se explica atitudinea lui Michnik fata de trecut, fata de impacarea cu trecutul, fata de prezentul caruia ii cere sa fie nerevansard. Probabil ca e greu de inteles aceasta pozitie intr-o tara care de mai bine de 20 de ani se lupta cu trecutul si nu stie inca exact cum sa se raporteze la cei care au gresit, facind pactul cu sistemul (securisti, colaboratori, simpli oameni in masinarie), daca sa-i puna la zid, sa-i dea afara din schema, sa-i ignore, sa le ofere si mai departe ceea ce au avut dintotdeauna, adica functii, putere, prestigiu. Pozitia lui Michnik nu este cea mai comoda, dar, cu siguranta, cea mai confortabila pentru cel caruia ii reuseste. Inclusiv Michnik a atras atentia la un moment dat ca este vorba si de mult egoism la mijloc. "Daca vorbesc de iertare, sint egoist, nu altruist. Daca eu caut razbunarea, imi fac mie o nedreptate, devin un om mai prost. Dar daca iert, pot sa ma gindesc la mine cu simpatie. " Si mai este ceva care ne-ar putea ajuta sa-l intelegem pe Michnik: religia. Nu folosita ca o cirja in discursuri paseiste si nationaliste – situatie deloc straina intelectualilor romani -, ci citita si inteleasa uman, cu acel "sa ierti de 77 de ori cite 7". "Iertarea este intotdeauna un act individual. Zbigniew Herbert are un vers: nu-ti sta in putere sa-i ierti pe cei care au tradat in zori. Sint de acord, poti sa ierti propriile lucruri, dar nu pe ale altora. Zanussi m-a criticat ca iert in numele lui. I-am spus ca eu iert doar anii mei de inchisoare, eu nu-i iert nimanui anii lui de inchisoare, dar e problema ta ca nu ai stat nici un minut in inchisoare. Insa nimeni nu e atit de principial ca anticomunistii de la ora 11.00."