Filip Papa, violoncelist In Cvartetul Ad libitum: „Cvartetul este cel care m-a consacrat, de pe urma caruia imi traiesc viata de artist”

Domnule Filip Papa, faceti parte dintr-un ansamblu de coarde celebru in lume. O publicatie franceza, dupa unul din concertele Ad libitum in Clermont-Ferrand, scria ca ati cistigat un pariu, acela ca perfectiunea tehnica este calea regala a muzicii. Privind in urma, la cariera construita impreuna cu ceilalti trei componenti ai Cvartetului de Stat al filarmonicii iesene, ce trebuie sa afle cititorii nostri?

Ca mi-am intilnit colegii (Adrian Berescu, Serban Mereuta, Bogdan Bisoc) in primul an de Conservator, la Iasi. De fapt, poate mai important este ca Cvartetul s-a format, in 1988, cind ne-am vazut pur si simplu scrise numele la avizier, de catre mentorul nostru, profesorul Bujor Prelipcean (Cvartetul Voces), in conditiile in care eu, deci violoncelul, si cel de la viola eram singuri in competitie, in timp ce violonistii, doi, au fost alesi din cinci. Numele de "Ad libitum" nu este intimplator, caci sugereaza intentiile noastre de a interpreta muzica cu o anumita libertate.

Primul concert l-am tinut la Piatra Neamt, cu un program Beethoven si Dvorak. De atunci au trecut peste 20 de ani, iar Cvartetul Ad libitum a avut o cariera ascendenta mereu (amintesc de premiul I la Concursul International "Max Reger" din Germania), culminind cu cel mai prestigios premiu international pentru cvartetele de coarde, cel de la Evian, Franta, din 1997.

Sint multe de spus. De cind sintem cvartet de stat (primavara lui 2008) am interpretat pe scena filarmonicii iesene integrala cvartetelor Beethoven, in 2009, care acum este sustinuta si la Timisoara, si in 2010, inedit in Romania, integrala cvartetelor Bela Bartok, plus Haydn si Mozart. Anul acesta ne-am propus sa facem un periplu prin sonoritatile nationale franceze, italiene, nordice si cehe, deci patru concerte tematice.

Avem inregistrate cinci CD-uri, disponibile pe piata din toata Europa occidentala, in pofida faptului ca cererea de muzica simfonica este limitata pretutindeni. Practic, Marele Premiu obtinut la Evian ne-a oferit posibilitatea sa avem un impresar care sa ne organizeze concerte in sali renumite din toata Europa, in Londra, Paris, Amsterdam, Roma, Sankt Petersburg si participari la festivaluri prestigioase, ca "Printemps des Artes" in Monte Carlo, "Orlando Festival" in Olanda, Festivalul de la Gstaad, Elvetia, Festivalul de la Maribor, Slovenia, Santorini din Grecia si altele. Nu vreau sa omit sa spun ca perfectiunea tehnica la care am ajuns se datoreaza programului de studiu. In fiecare dimineata, avem patru ore de repetitie impreuna, plus studiul individual, pe care fiecare si-l face acasa, dupa cum are timp si dispozitie.

Puteti compara experienta in cadrul cvartetului cu cea de solist? Care va reprezinta mai mult?

Cum sa va spun, cvartetul este cel care m-a consacrat, de pe urma caruia imi traiesc viata de artist. Experienta de solist este o extravaganta, facuta din pura pasiune. Ca sa dau un exemplu, daca se intimpla sa coincida un concert al cvartetului cu unul de solist, il anulez pe cel de solist. Intiietate a avut mereu ansamblul de coarde, desi am pastrat vie si dorinta de a iesi pe scena ca solist, incercind astfel sa nu uit de formarea mea in cadrul Conservatorului. Atit cit imi permite timpul, sustin concerte in toata tara, dintr-un repertoriu foarte vast – sint opt concerte interpretate numai la filarmonica ieseana – de la Antonio Vivaldi la Richard Strauss.

Este viata de muzician un soi de matematica sau permite libertatile oricarui artist?

Muzica de cvartet impune ordine si disciplina totala, deci am putea spune ca e ca o matematica, in sensul ca trebuie sa se desfasoare dupa anumite reguli, principii. Depinzi de ceilalti, fiecare membru al ansamblului de coarde este precum un compartiment esential dintr-o orchestra, astfel ca daca unul nu vine la repetitie e ca si cum s-ar imbolnavi toti violonistii deodata. Pe deasupra, cred ca asa ar trebui sa fie viata oricarui muzician, o matematica.

In pofida celebritatii, si poate a conditiilor superioare in care v-ati putea desfasura activitatea in strainatate, ati ales sa ramineti la Iasi. Cum explicati alegerea aceasta?

Pai, problema se pune altfel. Patru oameni ar fi trebuit sa decida simultan sa plece, ceea ce era mai dificil, in conditiile in care unii aveam familie, copii. Sintem legati. Consider ca munca alaturi de membrii Cvartetului nu se termina niciodata, perfectionarea e continua. Am ales sa raminem si sa ne perfectionam in continuare cu mentorul nostru, Bujor Prelipcean, la sfaturile caruia apelam si astazi. Ce poate fi mai frumos decit sa faci ce-ti place si pe pamintul tau?

Care sint compozitorii de care va simtiti cel mai apropiat? Care va provoaca, care vi se par dificil de interpretat?

O sa incep sa raspund invers. Nici un compozitor nu e dificil de interpretat, ei sint doar unii mai exigenti decit ceilalti. Acest lucru porneste de la puritatea muzicii. Mozart este cel mai pur. Muzica lui este o sinteza perfecta din care nu poti nici sa extragi ceva, dar nici sa adaugi ceva. Si ajungind pina la compozitorii contemporani, in muzica carora poti sa schimbi, sa inlocuiesti sau sa omiti si sa nu-si dea nimeni seama. Daca scopul muzicii lui Mozart este sinteza, muzica moderna contemporana nu cauta perfectiunea, ci diverse stari, care se pot atinge si altfel.

Nu pot sa spun nici care compozitor ma provoaca. Daca ar trebui totusi sa aleg, as spune ca ma provoaca cei de factura moderna, dar care folosesc un limbaj mai clasic, precum Richard Strauss si Sostakovici.

De cine ma simt mai apropiat? Atunci cind interpretez un compozitor, il prefer pe el, ma indragostesc de el, nepremeditat. Am insa citiva pe care as putea sa-i numesc: Beethoven, Brahms, Schubert, Wagner, Bartok.

In ce priveste publicul, in turneele cvartetului in strainatate, ati simtit diferente de receptare, prin comparatie cu cel din Romania?

Foarte mari. In Olanda, de exemplu, cred ca aproximativ 80% din familii au cel putin un membru care cinta la un instrument. Sint educati, cunoscatori de muzica, isi dau seama mai bine ce si cum se cinta pe scena. In cazul publicului din Romania, este special publicul iesean, si as explica deosebirea lui prin faptul ca, aici, exista o scoala si o traditie a muzicii de camera, care se vede si la nivelul receptarii.

Cum va explicati publicul fidel si numeros al filarmonicii, in conditiile in care interesul pentru evenimentele culturale este vizibil scazut?

Dincolo de faptul ca sala filarmonicii iesene nu este perfect adaptata nici uneia dintre activitati, fiind prea mica pentru orchestra si prea mare pentru un ansamblu de coarde sau pentru muzica de camera, o sa ma refer strict la spectacolele Cvartetului Ad libitum. Cred ca sint doua motive. Primul este calitatea concertelor pe care le tinem. Iar al doilea motiv il leg de alegerea programelor, care sint definitorii. Cvartetul este unitar in aceasta privinta, concertele anuale pe care le dam sint ca un serial. Cine a venit sa asculte in stagiunea aceasta spectacolul de muzica franceza si pe cel de italiana, n-o sa vrea sa piarda concertul de muzica nordica.

Exista diferente calitative intre un muzician pregatit in scolile noastre si unul pregatit la Berlin, de exemplu?

Sint scoli total diferite. Intre muzicienii de top nu exista distante vizibile. In schimb, diferenta de perceptie a muzicii prin prisma vietii pe care au trait-o acesti muzicieni face ca rezultatul sonor sa fie diferit. De unde si bucuria de a interpreta muzica impreuna, caci se stabileste un "compromis" reciproc pe de o parte, iar pe de alta, o co-inspiratie.

Cind ati descoperit violoncelul si de ce violoncelul?

Mama a descoperit violoncelul pentru mine. Provin dintr-o familie de muzicieni. Mama este profesoara de pian la Liceul de Muzica "Ion Vidu" din Timisoara, iar tatal a cintat in Filarmonica "Banatul". Exista, asadar, o traditie muzicala. La rindul lor, cei doi copii ai mei cinta, fata la pian, iar baiatul la violoncel.

Va amintiti un moment in care ati simtit ca interpretarea dvs. la violoncel e cu adevarat de profesionist?

Cind am fost invitat sa cint alaturi de Cvartetul Voces, pentru prima data.

Publicul are un rol in motivarea dvs. cind sinteti pe scena?

Absolut. Formarea unui artist presupune in egala masura desavirsirea tehnica muzicala, ca si educarea dorintei nestavilite de a arata ceea ce ai creat. A fi artist inseamna a aduce la unitate aceste doua deziderate. Citeodata, cind interpretez alaturi de colegii mei, de exemplu, finalul cvartetului Moartea si fata de Schubert, imi dau seama ca-mi depasesc propriile bariere tehnice, ca sonoritatile create in concert sint de neatins in timpul repetitiilor.

Publicul este esential. Muzicianul are nevoie de el ca sa fie cu adevarat bun, sa simta ca trebuie sa dea tot ce poate cind este pe scena. Te mobilizeaza. Eu sint constient ca daca as avea 500 de oameni in fata, in timpul studiului meu individual, zilnic, as cinta cu totul altfel.

Sinteti constient de fascinatia pe care o aveti asupra auditorilor?

Pe jumatate sint constient. Cealalta jumatate ma face sa o constientizez publicul, la aplauzele finale.

Ati fost vreodata tentat sa interpretati la violoncel si alte genuri muzicale?

Am fost, dar nu am priceperea si nici timpul necesar sa incerc. Dincolo de faptul ca violoncelul nu e neaparat un instrument care poate fi folosit pentru un alt tip de muzica.

Ati cintat impreuna cu nume celebre ale scenei romanesti, precum Alexandru Tomescu si Horia Mihail. Ati invatat ceva de la ei sau ei de la dvs.?

Intotdeauna cind interpretezi alaturi de un mare muzician te straduiesti sa dai tot ce e mai bun din tine, iar acest lucru il provoaca si pe celalalt. Rezultatul este autodepasirea nivelului personal si, dupa cum se stie, competitia in muzica o cistiga cel mai expresiv.

Ce proiecte aveti ca solist si cu cvartetul?

Ca solist, as vrea sa interpretez concerte de Camille Saint-Saëns, Concertul pentru violoncel si orchestra de suflatori de Friedrich Gulda, Simfonia concertanta de Prokofiev, Simfonia concertanta de Enescu si Concertul pentru violoncel de Edward Elgar.

Cu cvartetul, lucrurile sint ceva mai clare. Pe linga cele doua concerte din seria periplului muzical prin sonoritatile unor natiuni, pe 14 iunie, vom avea un concert cu doua cvintete, alaturi de violoncelistul Dan Prelipcean. Ultimul concert Ad libitum al stagiunii. Apoi, la sfirsitul lui iulie, vom participa la Festivalul Orlando, in Olanda, iar in toamna vom avea chiar un turneu de concerte in Olanda.

Este muzica, pentru dvs., un limbaj privilegiat de comunicare cu publicul?

Nu este privilegiat, este singurul limbaj universal cu care se poate comunica direct, in timp real, fara traducere.

Sinteti conservator in interpretare sau va permiteti anumite improvizatii?

Nu. Respect total notatia si stilul autorului respectiv, dar incerc sa patrund si mai adinc in spiritul si sufletul lui, ceea ce presupune a fi foarte deschis, ad libitum deci. Tin sa precizez si faptul ca nu am incercat vreodata sa imit interpretarile altora, oricit de celebre. Si asta pentru ca nu exista nimic identic pe lumea asta, nici macar doua celule. In schimb, poti sa fii diferit. Cind esti perfectionist, cum sint, esential este sa mergi direct la sursa, acolo, la partitura lui Beethoven, si sa fii capabil sa creezi propria interpretare. Mintea mea este programata sa creeze, nu sa imite, nu sa fie influentata de altii.

Ati compus vreodata muzica? Intentionati sa o faceti?

In special, am orchestrat diferite lucrari pentru diferite formatii, intr-un fel de exercitiu pentru propriile teme. Practic, tot ce as putea compune ar fi doar schite, caci arta compozitiei necesita un studiu indelung, iar virsta pe care o am nu-mi mai permite. Mi-ar placea in schimb sa dirijez, poate ca asta voi face dupa ce nu voi mai cinta.

Ce face Filip Papa cind nu exerseaza la violoncel? Intre ce activitati isi imparte timpul?

O zi este compusa din patru tipuri de activitati: munca, datoriile zilnice, sportul si pasiunile. De fapt, incerc sa transform tot ce fac in pasiune, ca viata insasi sa devina o pasiune totala. Ca sa dau un exemplu, as vrea sa parcurg ruta Iasi-Vama Veche, pe Prut, Dunare, Delta, Marea Neagra, cu barca. Si, impreuna cu un prieten, chiar construiesc, cind am timp, o barca.

Studiul zilnic la violoncel, muzica in general, este o sursa de viata, un izvor de energie pentru alte pasiuni?

Cind am o perioada mai lunga de pregatire pentru diferite concerte sau proiecte, mi se face dor de excursii, expeditii, vinatoare, pescuit, iar cind sint in mijlocul unei expeditii, imi este foarte dor sa cint la violoncel. Ideea este ca am nevoie de amindoua ca sa mentin un echilibru si sa desfasor inspirat orice activitate.