Tenorul Johan Botha: „Imi place sa distrez oamenii. Asta sint, un entertainer”

Nu multa lume stie ca unul dintre primii dvs. profesori de canto in anii inceputului, la Viena, a fost un tenor roman: Toma Popescu. Nu stiu daca mai tineti minte, dar noi prin intermediul lui am aflat de dvs. Va amintiti acea perioada?

N-as putea spune ca a fost profesorul meu, dar ne-am intilnit o data si am avut o discutie interesanta despre tehnica vocala. Vorbesc intotdeauna cu colegii mei despre asta.

Ati venit la Bucuresti cu unul dintre cele mai solicitante, dar si cele mai frumoase roluri din tot repertoriul de tenor: Lohengrin. Este si unul dintre preferatele dvs.?

Cu siguranta. Imi place mult sa il cint. Este o opera frumoasa, muzica este cu totul deosebita si ma simt foarte bine in ea!

Ati spus odata ca Lohengrin presupune o perioada bine determinata in cariera unui tenor. Odata ce te-ai indreptat spre un repertoriu mai dificil, nu te mai poti intoarce la el. Puteti sa imi explicati de ce?

Asa este. Rolul este unul destul de acut, se preteaza, mai degraba, unui tenor liric. Opera insasi cere ceea ce se numeste ein jugendlich Heldentenor. De obicei, cu Lohengrin iti incepi cariera. Mai tirziu, cind ajungi sa cinti Tristan si Isolda sau Siegfried, ambele roluri sint cu doua tonuri mai jos. Nu trebuie sa mergi mai sus de La sau Si. Pentru Lohengrin trebuie sa ai Do de sus, daca vrei sa il faci cum trebuie.

Sinteti gata sa faceti pasul spre rolurile mai dramatice?

In acest moment studiez Tristan si Isolda. Mai greu de atit nu se poate!

Nu exista nimic mai solicitant decit Tristan?

Poate Siegfried din Amurgul zeilor… Nu stiu daca le voi cinta pina la urma. Timpul o va spune.

Cum ramine cu operele lui Verdi?

Cint Otello si este unul dintre rolurile mele cele mai dragi. Mi-a placut sa il cint in toata lumea si, stiti foarte bine, este unul dintre rolurile acelea pe care orice tenor le viseaza.

Ii lasam de-o parte pe Placido Domingo si Jonas Kaufmann, dar nu prea sint tenori la care sa coexiste repertoriul german si cel italian. Dvs. cum faceti?

Pentru mine, repertoriul italian e cea mai buna metoda pentru a-mi pastra vocea flexibila si mereu pregatita pentru repertoriul german. Daca veti citi scrisorile dintre Franz Liszt si Richard Wagner, veti vedea ca, pe vremea aceea, nu exista conceptul de "tenor german". Wagner dorea cintareti de bel canto care sa ii interpreteze operele. Wagner cauta linia si stilul din bel canto. De aceea, eu ma antrenez pentru Wagner cu opere italiene.

Cum va aranjati programul anual pentru a va pastra vigoarea vocala pina la sfirsitul stagiunii?

Asta e treaba impresarului meu. El trebuie sa se asigure ca nu cint prea mult Wagner. Stam si discutam ce oferte vin din partea teatrelor. Cind avem prea mult Wagner, ii atrag atentia ca ne trebuie o opera italiana…

…pentru a alina vocea…

…si sufletul!

Care este provocarea maxima pentru dvs., Lohengrin sau Otello?

Amindoua presupun mari provocari. Lohengrin are ansambluri uriase. Actul al doilea, ca in toate operele lui Wagner, este cel mai periculos, pentru ca atunci se infrunta personajele, iar Lohengrin are duelul cu Telramund. Daca nu esti atent, poti sa iti faci rau vocal si, atentie, mai ai inca un act de cintat! Pe de alta parte, in cazul lui Otello, emotiile sint atit de antrenante, incit te pot rapi. Ura si iubirea sint sentimente atit de puternice si de concentrate, pe care toata lumea le simte in viata cel putin o data. Eu le simt pe amindoua intr-o singura seara. Pentru ca sint sentimente veridice, mie mi se intimpla sa ma pierd in Otello. Asta face la fel de rau vocii.

Vi s-a intimplat vreodata?

Da si nu… Citeodata devin prea implicat si atunci vine cineva si ma tempereaza. "Jucam personaje aici! "

Luati-o mai usor…

Exact. De aceea inca lucrez cu o profesoara de canto, doamna Hartmann de la Berlin. Dumneaei ma asculta periodic si ma mai domoleste. "Asculta, pui o presiune mult prea mare asupra vocii, fii atent! "

Va multumeste aceasta eticheta, "probabil singurul Heldentenor al lumii"?

Nu prea cred in ea, asa cum nu prea cred ca sint singurul Heldentenor al lumii. Sint multi cintareti tineri pe care nu i-am cunoscut inca. Calatoresc mult si nu prea am timp sa descopar talente noi sau sa lucrez cu cei la inceput de drum. Mie imi place, pur si simplu, sa cint si nu ma gindesc la etichete. Imi place la fel de mult pe cit imi placea cind aveam 5 ani. Sint onorat daca lumea crede ca sint singurul Heldentenor!

Ce rol va vedeti aprofundind si imbogatind pentru urmatorii ani?

Toate rolurile wagneriene, dar si pe Otello. Am o pianista care calatoreste cu mine in permanenta. Doar acum nu a venit, pentru ca am sosit direct din Africa de Sud. Cu ea studiez rolurile, chiar daca pe unele le-am cintat de zeci de ori. Intotdeauna mai gasesti o comoara ascunsa in partitura, pe care trebuie sa o aduci la suprafata. Pentru mine, acesta e lucrul cel mai important: nu ai terminat de studiat un rol atunci cind l-ai cintat pentru prima data. Incerc sa le dezvolt pe toate si pe mine odata cu ele.

Va intereseaza si repertoriul francez?

Da, dar operele ma vor doar in Wagner sau in anumite titluri italiene. Mie mi-ar placea, de exemplu, sa mai cint La Boheme sau Tosca, dar mi se spune mereu: "Avem suficienti tenori pentru ele! Nu avem tenori pentru Wagner sau Strauss". Mi-ar placea sa cint repertoriu francez…

Da, dar pentru Samson si Dalila nu prea sint asa de multi tenori…

Stiu! E o opera magnifica!

Vorbind despre teatre, productii si stagiuni, a fi implicat in tot acest star-system presupune intilnirea cu cei mai buni dirijori, regizori si cintareti. Montarile circula de la un teatru la altul si, la sfirsitul unei stagiuni, iti dai seama ca te-ai invirtit in preajma acelorasi oameni. Cu cine va place in mod deosebit sa va intilniti?

Sintem o familie strinsa in fach-ul wagnerian. Ne intilnim aceeasi cintareti cam peste tot in lume. Cu cine mi-ar placea sa ma intilnesc? O, multi, doar ca majoritatea nu prea mai sint printre noi! Mi-ar fi placut sa il intilnesc pe Herbert von Karajan, mi-ar fi placut sa il cunosc pe Caruso… Azi, imi place sa ma revad cu toti colegii mei. Ne uneste dragostea pentru aceeasi muzica! Imi place sa cred despre mine ca ii ofer fiecaruia cite o raza de soare, pentru ca toti sa cintam bine. Nu sint invidios pe nimeni. Cind studiam Otello, unul dintre cele mai grele lucruri a fost sa invat sa fiu gelos…

Aceea e o gelozie diferita!

Da, dar trebuie sa o experimentezi, altfel nu te va crede nimeni! In viata mea dincolo de scena, nu sint niciodata asa. Daca ma invita cineva sa cint, cint. Cind eram copil, saream pe mesele restaurantelor si cintam, citeodata doar ca sa il enervez pe tata, iar mai tirziu, ca sa golesc restaurantul si sa obtin o masa! Pe cind studiam opera in Africa de Sud, patronul unui astfel de restaurant mi-a spus: "Vino si miine, ai sa maninci pe gratis, dar distreaza oamenii! ". Imi place la nebunie sa cint. Citeodata iau colegi din lume si ii duc in Africa alaturi de mine. Asa a fost, de curind, Deborah Voigt si am facut un mare concert. Ea e una dintre preferatele mele, cu siguranta! Imi place mult sa cint si cu Nina Stemme, o voce fantastica. De fapt, imi sint dragi toti cintaretii wagnerieni, pentru ca nu sintem prea multi. Emily Magee si Petra Lang, partenerele mele de la Bucuresti, imi sint si ele apropiate, mai ales Petra, care e tot timpul personajul malefic atunci cind eu sint eroul fara pata…

Trecind la repertoriul italian, ati cintat recent Aida la Metropolitan cu Violeta Urmana si Dolora Zajick…

Da!

Dar si Otello cu Renee Fleming…

Absolut! Sint mari colege si imi place sa cint cu ele. Sper ca si reciproca este valabila!

Exista si un disc de pe la inceputul anilor ‘90, The Puccini Experience, in care apareti alaturi de Nina Rautio si Angela Gheorghiu…

Da, din perioada cind debutam amindoi la Covent Garden. Acolo am intilnit-o pe Angela si am cintat impreuna La Boheme. A fost o experienta interesanta, pentru ca este o persoana foarte temperamentala si e provocator sa lucrezi cu ea!

Ati abandonat deja vreun rol?

Rodolfo din La Boheme este unul dintre ele, cam ca toate rolurile italiene. Nu prea ma mai cheama nimeni sa cint Puccini, cu exceptia lui Calaf din Turandot, dar acela e in alta liga… De la Verdi, inca mai cint Don Carlo, Aida (destul de mult) si Otello, evident…

Calul de bataie!

Da, dar cam atit. Trei titluri.

Ce trebuie sa aiba o productie de opera ca sa va trezeasca interesul?

In primul rind, performanta muzicala si o echipa buna de cintareti. Altfel, eu semnez un contract si atit. Daca ma invita, vin si cint, daca nu, nu prea am ce sa fac in privinta asta. In ceea ce priveste montarile, le prefer pe cele clasice, pentru ca cele moderniste nu ajuta in nici un fel muzica. Mi se pare ca acestea subliniaza doar contrastele si infurie oamenii…

…stirnesc controverse si genereaza confilicte…

Da, iar viata e prea scurta ca sa te mai si certi cu oamenii care nu au habar de ceea ce fac. Prefer sa ma limitez la cele clasice.

Ati abandonat vreo productie pentru ca era prea indrazneata?

Da, s-a mai intimplat…

Ce le spuneti acelor regizori, critici si parte a publicului care pretind ca, astazi, opera este in primul rind o chestiune de imagine?

Nu cred asta. Cine face opera pe scena trebuie sa poata cinta muzica, in primul rind. Altfel, nu ai ce cauta aici. Tocmai asta ne face pe noi speciali. Nu ma pot preface ca sint un sculptor care creeaza o capodopera dintr-o bucata de marmura. Daca nu pot, nu pot si gata. La fel e si cu opera. E o forma de arta care iti cere munca neintrerupta. De la statutul de ucenic pina la cel de maestru, capabil sa desavirseasca o sculptura precum cea de acolo, e un drum foarte lung. Oamenii incearca sa puna opera intr-o cutiuta, iar opera nu incape. Opera reprezinta unul dintre marile aspecte culturale ale lumii. Fiecare muzica pe care o auzim astazi a evoluat de la opera sau de la muzica clasica. Odata, am discutat despre asta cu un coleg de scaun in avion. El asculta rap, iar eu frunzaream partiturile mele. Am vorbit despre muzica si i-am spus: "Oamenii care asculta rap sau orice alt gen muzical urmeaza aceleasi reguli din 1600, cind a aparut opera". Sint aceleasi la Verdi si la Wagner, aceleasi si azi, doar ca nu ne dam seama de asta. Inainte sa ne dam foarte inteligenti cu privire la muzica, sa ne gindim mai intii la asta.

Cine a fost sau este inspiratia dvs. de capatii?

Toti tenorii! Tata ii asculta pe toti. Discul lui preferat era La Traviata cu Richard Tucker si Anna Moffo, iar eu cintam impreuna cu ei. Cind am intrat la scoala, puteam sa cint Traviata pe de rost de la prima la ultima masura! Habar n-aveam ce cintam, stiam doar cit de mult imi place! Ii ascult pe colegii mei, vorbesc cu ei si ma las inspirat de modul in care vad ei lucrurile. Cea mai mare inspiratie insa vine de la compozitorii insisi. Ne-au oferit comori muzicale in care sa ne scufundam si cai atit de frumoase sa o facem.

Cine v-a facut cea mai dura critica?

Eu insumi! Eu, profesoara si pianista mea. Foarte rar sintem multumiti de ceea ce facem. Tocmai asta ma motiveaza.

Atunci, cine v-a facut cel mai frumos compliment?

Baiatul meu. Intr-o zi cintam si a venit la mine si mi-a spus: "E incredibil ceea ce faci". Venind de la el, a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit in toata viata mea.

Ultima intrebare: daca ati fi o soprana, care ati spune ca e trasatura principala a lui Johan Botha?

Wow! Probabil ca e nebun si face pe toata lumea sa rida! Incerc sa pun un zimbet pe fata oricui. Imi place sa distrez oamenii. Asta sint, un entertainer. Vreau ca oamenii sa se simta bine alaturi de mine.

Ati reusit si astazi! Multumesc mult.