Vadim Repin: „Sunetul viorii este ceva foarte apropiat de iubirea sau emotia unei femei”

Pe scena insa, Vadim Repin este al tuturor. Al dirijorilor, fie ca se numesc Zubin Mehta, Emmanuel Krivine, Simon Rattle, Riccardo Chailly, Valery Gergiev sau Mariss Jansons. Al orchestrelor: Concertgebouw, Berliner si Wiener Philarmoniker, Orchestre National de France, Israel Symphony Orchestra. Al salilor prestigioase, precum Carnegie Hall, Musikverein, Pleyel, Santa Cecilia sau chiar Sala Palatului. Al viorii Guarneri del Gesu din 1743, Bonjour, strunita pe vremuri de Isaac Stern. Si, cel mai mult, al publicului sau, care il urmareste, posedat aproape, in repertoriul romantic, pe care il slujeste maiestrit. Marile concerte de vioara de Ceaikovski, Brahms, Beethoven, Bruch, Glazunov, Lalo au, in Vadim Repin, un tehnician ireprosabil, secondat de un temperament indracit, patimas pina la ardere si capabil de sonoritati noi intr-o partitura auzita de o mie de ori. Au fost multi copii-minune care au suscitat entuziasmul juriilor in competitii internationale, dupa care s-au risipit in aburii unei celebritati prea usor dobindite si prea lesne de pierdut. Vadim Repin a inceput studiul viorii la 5 ani, la 11 a cistigat medalia de aur la toate categoriile concursului Wieniawski, iar de atunci si pina azi a continuat sa fie un copil mare, o minune a solisticii instrumentale, de care, iata, ne-am bucurat si noi la cea mai recenta editie a Festivalului International "George Enescu".

Se spune ca muzica este limba dvs. natala. In acest caz, ce cuvint va place sa spuneti cel mai des?

"Dulce" si "iubire". Imi vine in minte Brahms. De fiecare data cind ii cint creatia camerala, simt aceasta dulceata. De fapt, cred ca sonoritatea viorii ma conduce spre acest raspuns. Daca m-ati intreba direct cum simt sunetul viorii, v-as spune ca este ceva foarte apropiat de iubirea sau emotia unei femei. Cred ca vioara este o entitate spirituala feminina.

Am sa preiau aceasta imagine feminina pe care o sugerati si am sa compar viorile cu sotiile. In aceasta privinta, as spune ca sinteti… regal de-a dreptul! Henric al VIII-lea al Angliei a avut sase sotii, dvs. ati avut deja sapte viori.

Cum bine spuneti, viorile au personalitatile lor. Pot fi gentile, pot fi capricioase… In orice caz, trebuie sa devii prietenul lor, pentru ca ele sint, cumva, extensii ale miinilor noastre. Citeodata poate fi o provocare sa descoperi de ce e in stare instrumentul tau, ce iti poate oferi cu adevarat. E un drum lung pina ajungi sa simti in sintonie cu instrumentul tau, sa il faci sa fie sensibil la fanteziile si dorintele tale.

Instrumentul pe care cintati acum, un Guarneri del Gesu din 1743, este supranumit "Bonjour". Care este povestea viorii dvs.?

Nu prea stiu multe despre destinul ei. Multa vreme a fost pastrata de colectionari, o familie de intelectuali foarte rafinati, dar care nu au folosit-o. Apoi a trecut pe la mai multi artisti importanti. Poate cel mai notabil si stralucitor episod din viata acestei viori a fost in perioada cind a fost minuita de marele Isaac Stern. El a folosit-o cam pe cind era de virsta mea, iar eu pretuiesc foarte mult aceasta experienta din trecutul instrumentului meu. Isaac Stern a fost unul dintre idolii mei si o figura majora din istoria universala a violonistilor.

Ati sosit la Bucuresti cu doar citeva ore in urma, acum acordati acest interviu, imediat va urma repetitia, apoi direct concertul – faimosul Concert pentru vioara si orchestra de Ceaikovski. Muzica poate sa va ofere atit de multa energie, combustibil imediat?

Fireste. Citeodata, in viata, poate ca iti cauti inspiratia in alta parte. O fac inclusiv multi colegi ai mei. Citeodata cu totii uitam ca maximum de bogatie pentru un muzician este muzica insasi. Odata ce ti-ai ales acest drum, muzica nu mai poate fi ceva separat de tine. Nu te mai poti rupe de ea. Ginditi-va si la altceva: intr-o sala mare, cei care stau pe rindul 20 sau 30 sint, prin pozitia lor, mai putin expusi la actul foarte intim de a face si de a imparti muzica. Trebuie sa ne gindim si la ei. E mai complicat de explicat, pentru ca e ceva legat de instinct si de experienta.

Am o intrebare fetis pentru muzicienii clasici: Cum e acel moment, dupa ultimele masuri ale concertului (poate sa fie Ceaikovski sau oricine altcineva), cu publicul incintat in fata dvs. si cu sunetul aplauzelor furtunoase?

In timp ce cint, in mintea se intimpla o gramada de lucruri. Unul dintre ele este tendinta permanenta de a ma critica. Sanatos este sa incerc sa anihilez aceasta parte a creierului meu. Chiar si asa, unele impresii pot ramine cu mine pina la sfirsitul concertului. Citeodata sint, pur si simplu, recunoscator ca s-a terminat. Alteori stiu ca tocmai am infaptuit un act muzical si emotional care va ramine in amintirea mea multa vreme. Asa a fost ieri, de pilda, cind am cintat Concertul pentru vioara si orchestra de Bruch, tot cu Israel Philarmonic Orchestra si cu maestrul Zubin Mehta, la Paris. La sfirsit am fost, pur si simplu, fericit. Eram gata sa o iau de la inceput, chiar daca ar fi fost un concert diferit.

In timp ce pregateam interviul asta, va ascultam pe YouTube in Concertul pentru vioara de Ceaikovski cu Emmanuel Krivine. Va spun sincer, mi s-a facut pielea de gaina…

Multumesc!

Va puteti pierde in splendoarea muzicii chiar in timp ce cintati?

Absolut! Pe de-o parte, e improvizatie, pe de alta parte e vorba de conceptie, viziune si emotia momentului. Fiecare concert este diferit. Astazi, de exemplu, trebuie sa uit si sa ma curat de experientele zilelor trecute, pentru a fi, trup si suflet, alaturi de muzica acestei seri. Concertul de astazi, de la Bucuresti, aduce o mare tensiune, pentru ca e parte a unuia dintre cele mai importante festivaluri ale lume. Aici, publicul este extrem de educat si a vazut tot ce lumea clasicii are mai bun de oferit. Pe de-o parte, sint mindru de asta, pe de alta parte, emotia mea este si mai mare. Oare cum va merge in seara asta? Orice concert reprezinta un risc, pentru ca reprezinta un drum cu sens unic. Nu te poti intoarce, ca in studioul de inregistrari, nu poti relua nimic. In concert, totul trebuie sa fie nu neaparat perfect, ci conectat in mod logic si inspirant in cel mai… electric mod cu putinta. Asta cere concentrare permanenta, dar si o cantitate incredibila de informatie. In acelasi timp, publicul nu trebuie sa simta decit muzica, nicidecum truda, efort.

Sa fii un copil-minune, asa cum ati fost dvs., inseamna sa fii un copil fara copilarie?

N-as spune asta. Toata viata mi-a placut la nebunie sa cint, sa primesc aplauzele despre care vorbeati, sa vad mereu alte locuri din lume, alte publicuri, alti muzicieni. Dimpotriva, chiar am avut o copilarie foarte fericita. Mama ma lasa sa joc fotbal, hochei pe gheata, sa merg cu bicicleta, dar dupa studiu sau concert, iar daca iesea cu adevarat bine, aveam voie sa nu studiez a doua zi! Asta imi amintesc de la 8, 9, 10 ani.

Sinteti Cavaler al Artelor si Literelor. Virtuozitatea, tehnica, instinctul sau entuziasmul nedisimulat fata de muzica va fac sa fiti iubit de public si critici deopotriva?

Intrebarea e prea ampla ca sa raspund simplu la ea. Eu fac mereu analogia cu o constelatie. Pentru a o avea, e nevoie de atit de multe lucruri, de atit de multe fatete care sa completeze o imagine unitara… Trebuie sa spun ca sint mereu foarte sincer. Sincer fata de muzica mea, fata de compozitor, caruia vreau sa ii restitui toata valoarea. Virtuozitatea si tehnica sint legate si reprezinta o insusire pe care eu vreau s-o ascund. Adevarata virtuozitate este tocmai asta, de a nu face parada de ea.

Da, pentru a fi expresiv nu trebuie sa va demonstrati cu orice pret tehnica!

Tehnica ajuta… E ca o limba straina. Odata ce stii expresiile si locutiunile, treci la un alt nivel, iar concertul poate fi mult mai interesant.

Mai am doar doua intrebari si terminam: Cind este cel mai bun moment pentru a glumi pe scena? V-am vazut zimbind si glumind destul de des.

Cred ca la momentul bis-urilor, daca ajungem la ele! Atunci ne putem distra, putem fi fresh si zglobii! Au fost momente, recitaluri, in care am fost primit atit de calduros, incit am dat bis-uri inca de la sfirsitul primei parti! Simti imediat cind publicul respira linga tine si iti transmite disponibilitatea de a te urmari. E un fel de lumina pe care o percepi in permanenta, daca stau sa ma gindesc la Concertul lui Ceaikovski. Te ajuta sa fii din ce in ce mai expresiv.

Ce face ca o zi sa fie buna, in afara de muzica?

Radioul! Iubesc radioul si imi plac surprizele! Am si CD-uri pe care le ascult mereu, inclusiv cu muzica noua, pe care o pun frecvent. In timpul liber, imi place mult sa butonez radioul.

Al doilea nume al dvs. este Victorovich, nu? Imi dati voie sa il schimb in "Victorious" pentru seara aceasta?

E un pic devreme acum! Sper ca vom avea suficiente stele pentru a crea mica noastra constelatie. Inca o data, am emotii foarte mari, dar asteptarea nerabdatoare e si mai puternica.