190 de ani de istorie, memorie şi cultură în arhivele ieşene (II)

Odată numit „arhivist al statului”, pe 1 ianuarie 1832, Aga Gheorghe Asachi a trebuit să facă faţă unor uriaşe provocări instituţionale şi administrative. Având experienţa occidentală a organizării arhivelor Vaticanului, în care lucrase ca cercetător, Asachi realizează că trebuie să înceapă cu rezolvarea urgentă a două chestiuni extrem de spinoase: statutul instituţional şi organizarea metodologică şi administrativă a nou înfiinţatei Arhive a Statului Moldovei.

Este extrem de interesant faptul că în prima sa adresă către ocârmuire Asachi scrie direct guvernului (Sfatul Administrativ) şi nu Înaltei Curţi de Justiţie (Înaltul Divan) unde fusese alocat prin efectul art. 366 din Regulamentul Organic al Moldovei şi unde exista prevăzut un stat de funcţiuni cu un buget. Prevalându-se de formularea din art. 410 care prevedea că documentele „să vor depune în arhiva statului, a căriia alcătuire şi păstrare va fi încredinţată unui boieri cu însuşirile cerşute păntru o asămine dregătorie” acesta fiind, în calitatea sa de arhivar al statului „un depozitari a acturilor publice şi dregătoreşti” [varianta definitivă de traducere D. Vitcu şi G. Bădărău], Asachi va cere practic înfiinţarea arhivelor statului ca instituţie independentă, în subordinea guvernului, prin ministerul Justiţiei („Logofeţia Cea Mare a Dreptăţii”), condusă de un arhivist cu rang boieresc şi va desena cadrul metodologic al profesiunii alcătuind regulile după care documentele să fie organizate, de fiecare creator de documente, în „cuviincioasă rînduială”. Cel ce se va ocupa la fiecare instituţie de strângerea şi legarea documentelor ce vor fi predate arhivelor se va numi arhivar, spre deosebire de arhivist, funcţionarul public care controlează buna funcţionare a arhivelor instituţionale şi avizează ceea ce se aruncă din arhivele proprii, distincţie care a înfruntat veacurile până astăzi.

În adresa amintită mai sus, prima a Arhivelor Statului Moldovei (7 ghenarie 1832, nr. 1, Eşii), va argumenta necesitatea aprobării finanţării a trei posturi în arhivă (1 secretar şi doi copişti), a unui post de curier şi unul pentru pază, „cu simbria potrivită”. În conformitate cu statul de plată aprobat la 27 martie 1832, ştim că arhivistul statului avea o leafă de 1500 de galbeni pe lună, secretarul de 500, iar copiştii de 250, iar pentru cheltuielile administrative era alocaţi, lunar 151 de galbeni şi 75 de parale.

Ce e interesant e faptul că Asachi va milita pentru considerarea angajaţilor pe care el i-a recomandat ca o primă formă de funcţionari publici. Din rapoartele făcut către forurile superioare reise clar că intenţia lui a fost de a scoate documentele din circuitul privat în care le ţineau, interesat, boierii şi clerul şi de a le pune, într-un fel sau altul, în circuitul public pentru că „ele nu pot rămâne în proprietate particulară atât timp cât sunt de interesul statului”. În numeroase intervenţii vorbeşte despre rolul arhivistului statului de a administra aceste informaţii, de multe ori cu referire la acte de proprietate, spre beneficiul obştesc şi nu spre cel privat. Tot Asachi va introduce un sistem de organizare a documentelor, un „metod lesnicios”, prin care actele şi documentele să poată fi mai uşor găsite şi utilizate neuitând să sublinieze şi statutul special al actelor secrete ale domniei, „cele tăinuite”, care trebuiau ordonate separat, aşa cum se întâmplă şi astăzi cu documentele clasificate. În sprijinul profesionalizării activităţii de arhivist va propune, între altele, crearea unei uniforme specifice pentru lucrătorii din arhive. Bunăoară, într-o adresă din 1834, îi va comunica secretarului desemnat de el următoarele:

„Arhiva Statului din Prinţipatul Moldaviei

Către al ei secretar

cinstit dumnealui Panaite Malcoci,

Priimindu-să ofiţia Marii Logofeţii a Justiţiei, din 17 a trecutei luni august, de supt nr. 1162, urmată după adresul Marei Postelnicii cu nr. 271, întemeet pe întăritura preînălţatului domn, însămnată asupra anăforalii ce au făcut Sfatul Administrativ pentru uniformili care s-au hotărît să poarti dregătorii statului, să faci dumitale ştiut că eşti în dreptati a purta uniformă de postav vînăt, cu gulerul şi mărginile mînicilor de catife neagră, bunghii albi, cu marca ţării şi frunză de măslin şi spre cunoştiinţa postului ce ocuparisăşti. În zilele de ţeremonie, sărbători şi la audienţii, vei purta la guler cusut cu fir alb şi pălării în trii colţuri.

Arhivist [al] statului şi cavaler

Gh. Asachi

Nr. 64, la 31 decembrie 1834 Eşii”ⁱ

Dincolo însă de detaliile administrative, miza adevărată a lui Asachi a fost, în realitate, preluarea de arhive instituţionale, personale sau bisericeşti cu ajutorul cărora să construiască de fapt arhivele statului. Dacă arhivele judecătoreşti fac prima depunere oficială, la 1 februarie 1832 (36 de dosare), urmate apoi de multe altele precum şi de actele în devălmăşie ale instituţiilor desfiinţate prin efectul aplicării Regulamentelor Organice, preluarea actelor bisericeşti a întâmpinat o mare împotrivire, Asachi obţinând doar dreptul de a face copii după documentele importante aflate în arhiva Mitropoliei, în contextul în care mitropolitul era, de facto, preşedintele Divanului. De asemenea, preluarea de acte particulare, de la boieri a fost o operaţiune extrem de greoaie în contextul în care aceştia, fireşte, că erau reticenţi date fiind interesele lor directe de a-şi prezerva proprietăţile funciare. Cu mare efort a reuşit să preia câteva lăzi de documente rămase de la domnitorul Şuţu, de la hatmanul Palade sau de la moşia lui Mihalache Negre precum şi acte de la fostul Divan Obştesc sau de la Comisia Consultaţiei. Ca un exemplu edificator, manuscrisul Regulamentului Organic, luat de Mihai Sturza, în 1848, din arhiva Mitropoliei unde fusese depus în 1831, nu a ajuns în colecţia de manuscrise a Arhivelor Statului din Iaşi decât în anul 1957, când Gh. Ungureanu l-a răscumpărat cu mari sacrificii de la un moştenitor al familiei. (Continuarea în ediţia din 15 iunie a Ziarului de Iaşi)

ⁱ Publicat de Sever Zotta, în Arhiva Românească, VI, Buc., 1941

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor