28 de şcoli din Iaşi încă mai sunt încălzite cu sobă cu lemne

joi, 17 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN
 28 de şcoli din Iaşi încă mai sunt încălzite cu sobă cu lemne

Iașul se află pe locul al doilea în topul unităților de învățământ care utilizează combustibilul solid pentru încălzire. 416 școli și grădinițe folosesc lemne sau cărbune pentru încălzire, dintre care 28 au sobă și 388 dețin centrală termică. Cele 28 de unități de învățământ care au sobă se află în comune din județul Iași.

„Când spunem 416, ne referim și la structuri, pentru că noi nu avem atâtea unități de învățământ. Majoritatea sunt centrale, nu toate sunt sobe. La nivelul județului Iași sunt 416 școli și grădinițe care folosesc combustibil solid (lemne, cărbune), iar dintre acestea 28 au sobe pe lemne.

Este vorba despre unități din comunele Andrieșeni, Bivolari, Dagâța, Dobrovăț, Lungani, Mădârjac, Popești, Popricani, Răducăneni, Rediu, Roșcani, Scobinți, Sirețel, Strunga, Șipote și Todirești”, explică Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Suma finală pentru achiziționarea combustibilului solid pentru încălzirea în perioada rece depinde de cât de mare este respectiva unitate de învățământ, deoarece o școală poate avea două clase, iar alta poate avea 20.

Situația în România

Peste 42% din școlile și grădinițele din România se încălzesc cu lemne, iar cele mai multe sunt din județele Suceava și Iași, precizează Edupedu.ro.

Sunt în jur de 7.282 de unități de învățământ care au centrale termice pe combustibil solid sau sobe. Județele care înregistrează cel mai mare număr de școli sau grădinițe care folosesc lemnul sau cărbunele pentru încălzire sunt: Suceava – 541, Iași – 416, Botoșani – 391, Bihor- 378, Vrancea – 345, Dolj – 321, Buzău – 319, Vâlcea – 283, Argeș – 276 și Timiș – 275. Restul au sub 250 de astfel de unități de învățământ. 

Comentarii