A băut în faţa poliţiştilor, apoi a urcat la volan. A urmat o urmărire ca-n filme

vineri, 30 septembrie 2022, 01:50
2 MIN
 A băut în faţa poliţiştilor, apoi a urcat la volan. A urmat o urmărire ca-n filme

Un nemțean nu a găsit loc mai bun de băut decât mașina parcată pe marginea bulevardului, sub ochii polițiștilor. Nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă două ore mai târziu, polițiștii nu ar fi văzut că automobilul a luat-o din loc. Șoferul s-a ales cu o condamnare pentru conducere sub influența alcoolului. Nu era oricum prima.

Aflat în patrulare pe șoseaua Nicolina, un echipaj al Secției 6 Poliție a observat într-o noapte în fața unui bloc un BMW cu numere de vaslui în care se aflau doi tineri, bând bere. La scurt timp, lângă autoturism au mai venit trei persoane. Polițiștii i-au legitimat și au mers mai departe. După două ore, patrula a observat din nou automobilul, deplasându-se dinspre Rond Vechi spre Horpaz.

Au pornit în urmărirea lui, ajungându-l în Valea Adâncă, în zona magazinului Roxema. BMW-ul a oprit, iar șoferul a coborât și a fugit, sărind peste garduri. S-a întors totuși după un sfert de oră, spunând că a fugit de polițiști întrucât s-a speriat. Analiza sângelui i-a stabilit o alcoolemie de 1,99‰.

Florin-Lili Băț a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Bărbatul mai fusese condamnat pentru aceeași infracțiune și în 2018. La acea dată, Băț primise o pedeapsă de un an de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Spre norocul său, termenul de încercare expirase cu aproape o lună înainte de a fi prins băut în Iași, în caz contrar el riscând executarea pedepsei în regim de detenție. Judecătorii bârlădeni dispuseseră și anularea permisului de conducere, dar Băț reușise să obțină altul. În seara când fusese prins de polițiștii ieșeni, Băț mersese cu cumnatul său, fratele acestuia și încă un prieten, în vizită la un cunoscut.

Acolo, băuseră o navetă de 20 de sticle de bere. Au terminat-o și au coborât din bloc pentru a-și cumpăra țigări. Cumpăraseră și băutură, continuând distracția în mașină. Apoi, le venise cheful să se plimbe. „Instanţa constată că inculpatul nu a înţeles nimic din condamnarea anteriora, sfidând cu nonşalanţă şi dispreţ normele de conduită, reiterând comportamentul infracţional la scurt timp de la considerarea ca executată a pedepsei anterioare”, au reținut magistrații Judecătoriei.

Aceștia au optat tot pentru o pedeapsă cu suspendare, dar nu orientată spre nivelul minim ca prima oară. Băț a primit o condamnare de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. În acest interval, el nu va mai avea dreptul să conducă. Pronunțată miercuri, sentința poate fi atacată cu apel. 

 

 

Comentarii