A început Liga roboţilor. Prima etapă a fost la Iaşi

sâmbătă, 19 noiembrie 2022, 02:50
2 MIN

Ehipe de robotică ale Liceului Teoretic de Informatică din Iaşi au organizat prima etapă a Competiţiei Naţionale de Robotică Quantum League, în parteneriat cu Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti. Au participat peste 15 echipe de robotică din Focşani, Piteşti, Sighetul Marmaţiei, Galaţi, Dorohoi, Ploieşti, Târgovişte, Tecuci, Bucureşti şi Iaşi. Etapa s-a desfăşurat duminică, 13 noiembrie 2022.

„Evenimentul Quantum League, ediţia Iaşi, organizat de cele 2 echipe, Quantum şi CyLiis, a fost un real succes, reuşind să ofere un mediu de testare pentru funcţionarea roboţilor. Toată gratitudinea noastră se îndreaptă către absolventul Liceului Teoretic de Informatică din Iaşi, Cristian Micliuc, CEO Heaven Solutions România, care susţine constant desfăşurarea activităţilor din atelierele de robotică CyLiis”, spune Gabriel Victor Tcaciuc, lider al echipei CyLiis şi participant la competiţia internaţională First Tech Challenge World Championship.

Cu o zi înainte de competiţie, echipele au avut posibilitatea de a se antrena pe terenul special amenajat de membrii Atelierului de robotică de la Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi. Echipamentele interactive care le-au fost puse la dispoziţie participanţilor au fost asigurate de EduZone.

„CyLiis nu este o poveste despre luptă sau victorie, este o călătorie extraordinară pe drumul pe care elevii îşi descoperă şi îmbrăţişează cu bucurie pasiunile, îşi valorifică inteligenţa şi creativitatea şi îşi dezvoltă aptitudinile pentru o viitoare carieră profesională în domeniul fascinant şi de viitor al roboticii şi inteligenţei artificiale. Am convingerea că iniţiativa înfiinţării echipei de robotică CyLiis a fost declanşatorul unei energii creative şi inovative minunate, care exista în elevii noştri dar nu găsise cadrul cel mai potrivit de a se manifesta”, mărturiseşte prof. Mirela Ţibu, coordonatorul Atelierelor CyLiis şi mentorul echipelor de robotică CyLiis şi Peppers.

La cea de-a şaptea ediţie a Competiţiei Naţionale de Robotică BRD First Tech Challenge Romania echipele au construit primele versiuni ale roboţilor pe care urmează să îi testeze şi să îi antreneze. Quantum League este o competiţie de antrenament în 4 etape (Iaşi, Timişoara, Cluj, Bucureşti) iniţiată de echipa Qauntum Robotics a ICHB şi a început prin etapa de la Iaşi. 

Comentarii