Aeroportul Iași intră în șantier. Pe orarul de zbor apar doua noi curse

În același timp, traficul continuă să se aglomereze: încă două curse pe tabloul de zbor al aerogării

marți, 19 iulie 2022, 01:50
1 MIN
 Aeroportul Iași intră în șantier. Pe orarul de zbor apar doua noi curse

Astăzi începe organizarea de șantier la Aeroport, în proiectul de construire a terminalului de pasageri T4. Amintim că licitația a fost câștigată de asocierea condusă de Strabag. Același constructor se va ocupa de dezafectarea sediului Aviației Utilitare, clădire nefolosită de peste 10 ani aflată în incinta aerogării.

Viitorul terminal de pasageri va fi construit în continuarea T3 și se suprapune cu vechea clădire, acesta fiind motivul pentru care va fi demolată. Așa cum am mai relatat, T4 are o amprentă la sol de peste 10 mii mp și va ocupa întreg spațiul dintre T3 și Centrul de mentenanță pentru avioane al Aerostar. Viitorul edificiu, care va putea procesa peste 3 milioane de pasageri pe an, va fi construit și peste o parte din actualul drum de acces spre aeroport, iar șantierul va ocupa și o parte din parcare. Directorul general al aerogării, Romeo Vatră, preciza în ultima sa conferință de presă că va fi amenajat un spațiu de parcare temporar de-a lungul acestui șantier până lângă hangarul Aerostar. De altfel, proiectul construirii T4 – care va începe efectiv odată cu venirea toamnei – include și o extindere a actualei parcări, deja neîncăpătoare.

Pe de altă parte, pe fondul creșterii susținute a traficului de pasageri, ieri a decolat prima dintre cursele anunțate de Blue Air pentru această vară, cea spre Aeroportul parizian „Charles de Gaulle”. De mâine, pe tabloul de zbor al Aeroportului Iași va mai apărea o cursă spre Barcelona, alături de cea a Wizz Air. Cele două noi zboruri operate de Blue Air vor avea o frecvență bisăptămânală. 

Comentarii