Afişe colorate şi lipsă de viziune

Oamenii, adică beneficiarii luptei politice, lipsesc cu desăvârşire din economia alegerilor. Pentru că politicienii au acaparat scena şi se războiesc între ei. Dar războiul e pe alocuri de operetă, cu scenarii străvezii şi butaforie cât cuprinde. Are electoratul posibilitatea reală de a alege? Nicidecum, întrucât politicienii au devenit o clasă pentru sine. Dezbaterea directă, faţă către faţă, cu argumente reale, cu miza pragmatică şi intelectuală a dispărut complet. Cei cotaţi cu şanse nu-şi fragilizează poziţia pentru a intra în arena confruntărilor directe. Iar cohorta celor fără noroc electoral nu are decât să latre la lună. Puţinul electorat care mai participă la alegerile locale a fost fie anesteziat, fie setat din precampanie.

Aceste alegeri, care ar trebui să mobilizeze cetăţenii pentru dezvoltarea comunităţii, i-au convins pe oameni să stea acasă. Întrucât alegerile nu sunt despre ei, ci despre politicieni. E lupta lor, nu cauza cetăţii. Aici am ajuns după 30 de ani de politică fără principii, fără idealuri şi fără cetăţeni. Democraţia a devenit un exerciţiu formal, în care unii îi înşeală sistematic pe ceilalţi. Şi atunci, să mai pretinzi discernământ electoratului, când clasa politică oferă surogat, trădări şi lipsă de viziune? O colecţie de genii ale politicii dacă s-ar isca, ori un grup masiv de candidaţi animaţi de cele mai bune intenţii, s-ar pierde în peisaj, neavând nicio şansă. Vox clamantis in deserto. Dezbaterile de idei şi de proiecte presupun un teren favorabil, şi anume patriotism local, sinceritate, spirit de sacrificiu. În schimb, exerciţiul politic demn se îngustează, iar politica se degradează cu fiecare campanie.

Poate electoratul să sporească în maturitate în această atmosferă toxică? Poate democraţia să genereze soluţii reale? Exclus. Politica a devenit aproape peste tot în ţărişoara noastră pretins europeană, dar care se cufundă în cloaca balcanică, doar politicianism. Când va face bilanţul – şi clipa aceea va veni şi trebuie să vină -, electoratul acesta îndelung amăgit şi umilit va arunca peste bord această clasă politică. Dar nu avem nicio garanţie că va ieşi bine. Pentru că glasul lui va fi încărcat de frustrare şi ură. De aceea e nevoie de reforme: ca poporul să nu se răscoale, iar nişte şmecheri să pretendă mai apoi că a fost revoluţie.

Miza acestor alegeri locale ar fi trebuit să fie reforma administrativă menită să descentralizeze decizia, să simplifice, să eficientizeze şi să genereze dezvoltarea comunităţilor. Polonia a făcut reforma aceasta cu 12 ani în urmă şi a evoluat spectaculos. Astăzi e la ani lumină de noi. Cu bunele şi relele ei, clasa politică poloneză şi-a legat numele de o reformă autentică, care a generat dezvoltarea ţării, a urcat economia poloneză în topul celor mai performante şi a crescut semnificativ nivelul de viaţă al cetăţenilor. În aceeaşi unitate de timp, clasa politică românească a devalizat economia, a prăbuşit încrederea populaţiei în democraţie, a iscat politicieni superbogaţi şi baroni cu puteri discreţionare, a purtat lupte mimate de sezon, doar aparent încrâncenate, pentru a face înţelegeri oculte. Să te mai întrebi atunci de ce încrederea popularţiei în clasa politică s-a prăbuşit? E loc pentru oameni de bună credinţă şi pentru specialişti? Ici-colo ei sunt, dar nu au nicio şansă să dezlege vraja compromisurilor din mocirla politică. În aceste condiţii, nu partidele, ci strada a salvat democraţia de la discreditare totală.

Alegerile locale ar trebui să antreneze cetăţenii să genereze o piaţă liberă de idei, soluţii şi proiecte. Unde sunt cetăţenii în această competiţie? Aţi mai auzit discuţii despre alegeri locale în două tururi? La capătul acestui ciclu electoral subiectul va fi închis. Însă nu exclud ca pesediştii să devină campioni ai ideii, dacă pierd alegerile. De altfel, pierderea alegerilor ar fi singura şansă de a se reforma pentru acest partid mamut, care este principalul vinovat – nu singurul, evident – pentru stagnarea României şi căderea în politicianism.

Dacă nu face reforme autentice, începând chiar cu aceste alegeri, clasa politică se descalifică şi se compromite. Entuziasmul facil al unora cu privire la victorie mă îngrijorează. Pentru că mărturiseşte lipsă de maturitate şi viziune.

Alegeri în vremea pandemiei: poate ultima strigare pentru această clasă politică, poate ultima oportunitate de a genera reforme autentice. Pandemia ar fi trebuit să invite la reflecţie şi la identificarea soluţiilor. Iar când spun „soluţii” am în vedere reforme şi nu câţi primari hoţi şi agramaţi vom câştiga în plus, în dauna adversarilor, câte palate de primării vom înălţa în comunităţi care se împuţinează văzând cu ochii, câţi şmecheri de ai noştri vom pune în funcţii bine plătite, în detrimentul adversarilor. Nici măcar câţi kilometri de drumuri vom face – mai mulţi, mai puţini faţă de predecesori? – nu mai reprezintă o miză reală. Va conta infinit mai mult dacă reuşim să credibilizăm politica, să reformăm administraţia şi să generăm încredere. Celelalte sunt jocuri de glezne.

Mihai Dorin este istoric şi publicist