Alegerile europene: vulnerabilitatea coaliţiilor guvernamentale (I)

De regulă, alegerile pentru Parlamentul European reprezintă un moment dificil pentru partidele sau coaliţiile de guvernământ din statele membre. Cel mai adesea, ele sunt sancţionate pentru eşecurile de politică internă, iar simpatizanţii lor se mobilizează mai greu decât cei ai adversarilor din opoziţie. Desigur, multe depind de momentul în care se desfăşoară scrutinul european, raportat la calendarul naţional – vulnerabilitatea unui partid sau a unei coaliţii ce exercită puterea de trei-patru ani ar fi, probabil, mai mare decât cea a unei grupări recent ajunse la guvernare. Şi, evident, mai există numeroase alte consideraţii specifice fiecărui stat-membru, cum ar fi aceea că electoratul poate sancţiona mai aspru anumiţi membri ai coaliţiilor guvernamentale, dovedindu-se mai indulgent cu alţii. Totuşi, pornind de la datele din sondajele de opinie, se poate schiţa o hartă preliminară a problemelor întâmpinate de partidele şi coaliţiile de guvernare din câteva state importante ale Uniunii Europene, în perspectiva alegerilor de la începutul lunii iunie.

Dacă ne referim la câteva dintre statele cele mai mari (din punct de vedere demografic) din UE şi excludem România, care ar reclama o analiză mai amplă, ne rămâne un eşantion foarte interesant şi divers: Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia şi Ţările de Jos. Ultimele trei state au avut alegeri legislative în anul 2023, iar în cazul neerlandez – pentru a folosi adjectivul recomandat politico-lingvistic, în detrimentul termenului „olandez” – nici măcar nu s-a ajuns la formarea unui guvern. Pe de altă parte, în primele trei state, cele mai mari din Uniune, se poate discuta serios despre uzura guvernamentală.

În cazul acestui din urmă grup, se observă că Italia este singura ţară unde principalul partid din coaliţia guvernamentală, Fratelli d’Italia al Giorgiei Meloni, conduce detaşat şi, practic, şi-a îmbunătăţit scorul în raport cu legislativele din 2022. Dacă rezultatele de la europarlamentarele din iunie ar reproduce sondajele de astăzi, s-a putea vorbi de o recompensă politică pentru doamna Meloni, în condiţiile în care niciun alt partid semnificativ, de la putere sau din opoziţie, nu a reuşit să crească. E posibil ca această situaţie să vină din atenuarea temerilor produse de venirea la putere a Fratelli d’Italia, grupare provenită din trunchiul neofascist postbelic. Pe de altă parte, se prea poate ca situaţia să exprime mai degrabă starea de confuzie a stângii italiene, incapabilă să articuleze un răspuns convingător la chestiunea migraţiei şi la alte preocupări identitare.

Franţa şi Germania ne oferă un tablou diferit: niciuna dintre forţele participante la coaliţiile guvernamentale nu se situează mai sus de locul trei. În Franţa, unde coaliţia este net dominată de partidul preşedintelui Macron, Renaissance, era evident că această grupare va deconta toate minusurile unei guvernări dificile – care, în plus, este minoritară, deci are nevoie de înţelegeri punctuale în parlament pentru a-şi impune agenda legislativă. Până nu demult, se părea că partidul domnului Macron va fi devansat doar de extrema dreaptă din jurul doamnei Marine Le Pen; acum, însă, există posibilitatea ca şi alianţa de stânga (incluzând extrema stângă) să depăşească partidul de guvernământ, ceea ce va accentua neîncrederea opiniei publice în capacitatea Franţei de a exercita leadership pe plan european. O neîncredere de acest tip este resimţită de mai multă vreme în cazul Germaniei, unde social-democraţii domnului Scholz se află tot pe locul trei. Este drept, însă, că victoria la europarlamentare va reveni, probabil, Uniunii Creştin-Democrate, formaţiune din mainstream, dar faptul că pe locul secund s-ar putea clasa extrema dreaptă (Alternativa pentru Germania) spune multe despre criza de popularitate a actualei coaliţii guvernamentale.

Dat fiind rolul special pe care Parisul şi Berlinul îl deţin în procesul de integrare europeană, slăbirea poziţiilor interne ale celor două coaliţii de guvernământ – şi în special ale formaţiunilor conduse de domnii Emmanuel Macron, respectiv Olaf Scholz – ar putea avea consecinţe importante. Noua legislatură europeană ar trebui să fie inspirată de un program ambiţios, ne asigură liderii politici de la Bruxelles. Vom vedea în ce măsură rezultatele alegerilor europene, mai ales cele înregistrate în statele-membre mari şi importante, va induce şi o necesară doză de cumpătare.