Aseară, în timp ce la Bucureşti se punea PSD-ul la cale, liderul ieşean Maricel Popa bătea coclaurii prin Dubai

miercuri, 27 noiembrie 2019, 02:50
3 MIN
 Aseară, în timp ce la Bucureşti se punea PSD-ul la cale, liderul ieşean Maricel Popa bătea coclaurii prin Dubai

Haideţi să vă povestim pe azi, stimaţi telespectatori, cum a câzut nea Măricel, şeful filierei de la Iaşi, iar între scaune, în războiul pentru tranşarea puterii din partidoi. 

Gaşca care se pare că va prelua zilele acestea puterea, şulfarul buzoian Ciolacu, fostul amic al fugarului Omar Hayssam, este din trupa mai veche a pesediştilor amici ai ahrabilor cu bani din vechea gardă a lui Hrebe. Cum este de altfel şi actualul şef al SIE, fost şef pe Bacău al partidoiului, fostul băiat de mingi al lui Hrebe, personagiu pe nume Gabi Vlase.

Iar amic cu cei doi este şi Ionel “Ciorăpel” Arsene de la Neamţ, aflat şi el în poza de grup de alaltăieri cu care cei de mai sus vor prelua puterea colectivă în partidoi, zice-se. Cum adicătelea care “Ciorăpel”, aţi întrebat? Cel protagonist în filmuleţul în care apărea complect în pielea goală, dar cu ciorapi cu albi dunguliţe, la prostituate.

Boon: unde se află partidoiul ieşean, cu Măricel în frunte, în ecuaţia asta complicată? Evident că Măricel a căzut tot între scaune, la fel ca şi data trecută, de unde cică va fi ridicat tot de Ionel “Ciorăpel”, amicul lui. Ce-i va cere acesta la schimb, oare? Păi, până acum Măricel îi tot dădea funcţii regionale din Iaşi, pe care Ciorăpel le-a umplut cu nemţeni. De-acuma, gata: e de stat cu ochii pe licitaţiile Cejăului…

Noaptea cuţitelor lungi ieşene văzută din Dubai

Dar nu asta e cel mai amuzant când vine vorba despre tragicul nea Măricel, ci cu totul altceva, dragilor. Voi ştiţi unde se află în aceste zile şeful pe Iaşi al partidoiului? Zile în care, cum vedeţi, se împarte puterea cu polonicul sau canciocul la vârful partidoiului, când liderii judeţeni din ţară nu dorm noaptea de atâtea telefoane şi întâlniri secrete prin catacombele politichiei, ca să nu rateze nici o fărâme de ciolănel sau zeamă de măduvă.

Ei bine, stimaţi telespectatori, nea Măricel al nostru de la Iaşi se află bine mersi prin Dubai, într-o excursie pe daiboj, adicătelea pe banii ieşenilor, deplasare de câteva zile organizată de cei de la aeroport. Asta da viziune, frăţică…

PS: Două vorbe şi despre acest personagiu necunoscut multora: Marcel Ciolacu, şeful pe Buzău al partidoiului. Dar, mai bine, haideţi să vă spunem că, dincolo de faptul că are afaceri numai în zona dubioasă a penalilor precum Omar Hayssam, el a fost până pe la 30 de ani şomer fără nicio ocupaţie: nu tu studii, nu tu muncă, nimic. Cam pe-aici e omul, ce mai deal-vale…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii