Ateliere pentru copii la Palatul Culturii

sâmbătă, 10 iulie 2021, 01:50
1 MIN
 Ateliere pentru copii la Palatul Culturii

Palatul Culturii din Iaşi va fi săptămâna viitoare gazda a patru ateliere pentru copii, în cadrul acestora cei mici având ocazia să realizeze dispozitive de comunicare la distanţă, să înveţe cum se ţese la gherghef, cum să compună un poem dadaist sau ce decoraţiuni sunt mai potrivite pentru un ceas. Activităţile sunt cuprinse în programul de educaţie muzeală Atelierele DICE – D(istractiv) – I(nteractiv) – C(reativ) – E(ducativ).

Primele activităţi ale săptămânii vor începe marţi, 13 iulie, între orele 11.00 şi 13.00, „Jocurile copilăriei” propunând copiilor peste 4 ani să viziteze expoziţia „Retro Tehnica” şi „Retrospectivele telefoanelor mobile” şi apoi să realizeze chiar ei un dispozitiv de comunicare la distanţă. Preţul unui bilet este de 10 lei.

Miercuri, între orele 10.00 şi 13.00, are loc atelierul de scriere creativă „Poezie DADA”, recomandat celor de peste 12 ani. Preţul unui bilet este de 15 lei. Joi, pe 15 iulie, de la ora 13.00, se desfăşoară atelierul de ţesut gherghef, recomandat celor de peste 6 ani, iar preţul unui bilet este de 20 de lei. În cadrul activităţilor are loc şi vizitarea expoziţiei „Grindare, păretare, scoarţe. Poveşti ţesute”. Vineri, de la ora 11.00, „Ceasul: o călătorie în timp”, propune copiilor de peste 8 ani o incursiune în lumea tehnicii, iar la final vor putea decora un ceas. Activităţile presupun şi vizitarea expoziţiei „RetroTehnica”. 

Comentarii