Campanie de asfaltări în două comune din apropierea Iaşului. Se vor moderniza în total aproape 20 kilometri de drumuri pietruite

joi, 19 octombrie 2023, 21:59
1 MIN
 Campanie de asfaltări în două comune din apropierea Iaşului. Se vor moderniza în total aproape 20 kilometri de drumuri pietruite

Două comune de lângă municipiul Iaşi încep în aceste zile campanii de modernizare a drumurilor locale. Voineştiul caută un constructor care, pentru 7,7 milioane de lei, să asfalteze 24 de segmente de străzi cu lungimi cuprins între 96 şi 370 de metri. În total, 5 kilometri de drum din satul Voineşti. 

În prezent, străzile respective sunt pietruite şi au o lăţime cuprinsă între 3 şi 5 metri, ceea ce face traficul „anevoios atât pentru oameni, cât şi pentru vehicule cu tracţiune animală sau autovehicule” atunci când plouă sau ninge, se arată în documentaţia de licitaţie. După modernizare, lăţimea carosabilului trebuie să fie cuprinsă între 3,5 şi 4 metri, cu acostament de 0,5-0,6 metri pe fiecare parte. Termenul de înscriere la licitaţie este 6 noiembrie, iar contractul, odată atribuit, se va derula pe durata a 15 luni.

Comuna vecină Horleşti alocă în acelaşi scop 19,7 milioane de lei, o parte provenind din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Contractul menţionează o perioadă de execuţie de aproape doi ani plus încă trei, perioada de garanţie pentru cei 13,6 km de drum, cât însumează tronsoanele vizate pe 25 de străzi ale comunei.

Comentarii