Câţi români au căzut victime în mod direct unei fapte penale

Aproape jumătate dintre americani au un membru apropiat de familie care a petrecut cel puţin o noapte în închisoare, potrivit unui studiu publicat săptămâna trecută în SUA. Mai precis, ancheta realizată de Universitatea Cornell arată că aproximativ 45% dintre adulţii intervievaţi de cercetători au declarat că un părinte, soţ/soţie, copil, frate sau soră au fost încarceraţi cel puţin o dată în viaţa lor, fie chiar şi pentru o noapte. Pentru 22,8% dintre respondenţi această rudă a petrecut mai mult de o lună în închisoare. Extrapolând din răspunsurile lor, cercetătorii au estimat că 6,5 milioane de adulţi americani (1 din 38) au în prezent o rudă în închisoare. Studiul, publicat de marile agenţii de presă, a fost preluat şi de „Ziarul de Iaşi“ deşi modul în care s-ar fi putut „agrega“ rezultatele a stârnit ceva dezbateri în redacţie. Dar chiar presupunând că am fi la marja superioară de eroa­re, studiul reuşeşte să traseze liniile generale ale unei dezbateri majore în societa­tea americană, respectiv amploarea încarcerărilor.

În România se discută deja de vreo trei luni despre iminenţa unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea. Nu avem însă nici cea mai mică idee cui s-ar aplica şi care ar fi argumentele tehnice, fie şi „quasi-ştiinţifice“(vezi studiul american) care ar justifica o asemenea măsură. OK, ştim că legea ar fi cu dedicaţie pentru Dragnea, Vâlcov, Ghiţă, Voiculescu şi restul baronilor, dar dincolo de marii corupţi se cască un hău. Dacă tot discutăm zilnic despre amnistie şi graţie­re, cred că ministerul Justiţiei şi/sau mediul universitar ar trebui să producă pentru dezbatere câteva studii şi statistici relevante, chiar cu riscul de a ofensa nişte prejudecăţi. Spre exemplu, urmând modelul american, să aflăm „Câţi români au căzut victimă (ei sau o rudă apropiată) în mod direct unei fapte penale“, cu un sub­capitol „Câţi români au fost afectaţi în mod direct (ei sau o rudă apropiată) de o faptă penală comisă de un potenţial beneficiar al amnistiei şi graţierii“. Eventual, şi „din ce medii sociale provin victimele“.

Înclin să cred că răspunsul la aceste întrebări ar sugera şi motivul pentru care Guvernul PSD a întârziat până acum emiterea actului de clemenţă. În lipsa studiilor, bunul simţ (apropos de prejudecăţi) ne sugerează că numărul victimelor este mult mai ridicat în rândul comunităţilor sărace, adică fix în fiefurile PSD. Şi că impactul de imagine ar fi devastator. Pentru tanti Floarea care a votat toată viaţa cu Iliescu şi urmaşii, faptul că Dragnea îl eliberează pe cel care i-a furat oile şi i-a ucis câinele (şi care, recidivist fiind, a primit tot 8 ani, la fel ca Vâlcov) ar fi un şoc. Să nu mai vorbim dacă ea sau membri ai familiei au căzut victime ale unei infracţiuni cu violenţă. Şi câţi ca tanti Floarea, cu poveşti dintre cele mai traumatizante…

PSD trebuie să fi făcut nişte studii care să arate impactul electoral al unei OUG privind amnistia şi graţierea. Dacă nu, măcar intuitiv, Dragnea şi apropiaţii pricep că o astfel de ordonanţă va lovi mai ales în proprii alegători, cu riscul ca procentele PSD să se prăbuşească. Asta nu înseamnă că am scăpat de OUG. Înseamnă că Dragnea nu e (încă) suficient de disperat să se salveze sacrificând parti­dul. Când va fi, nu va mai sta pe gânduri.

PS: După ce am finalizat textul de mai sus a fost publicat un prim sondaj pe tema amnistiei şi graţierii. 87% dintre votanţii PSD, ALDE, UDMR se opun actului de clemenţă pentru infracţiuni de corupţie, 91% dintre ei se opun amnistiei şi graţierii pentru fapte comise cu violenţă. Hai Dragnea, ai curaj?