Cauza accidentului cu impact frontal mortal de la Uricani: o clipă de neatenţie? (VIDEO)

luni, 18 septembrie 2023, 01:50
2 MIN
 Cauza accidentului cu impact frontal mortal de la Uricani: o clipă de neatenţie? (VIDEO)

Accidentul mortal de la Uricani care a avut loc joi este analizat de poliţiştii de la Rutieră pentru identificarea cauzei. Aceştia se bazează pe declaraţiile martorilor şi a unei înregistrări din trafic, care lămureşte unele aspecte. Prima ar fi că Dacia în care se afla şoferul de 40 de ani ar fi pătruns pe sensul opus, peste linia continuă şi a lovit camionul Volvo. 

Cele două autovehicule aveau viteză destul de mare, astfel că Dacia s-a rostogolit în decor, iar şoferul Mihai Matei a murit pe loc. Poliţiştii cred că accidentul a avut loc din cauza unei clipe de neatenţie din partea şoferului Daciei însă şi rezultatul necropsiei efectuate de Institutul de Medicină Legală va conta probabil în anchetă. Mihai Matei a fost înmormântat duminică, în Suceava. El se mutase în urmă cu câţiva ani în Iaşi împreună cu soţia şi copilul şi părea că este fericit în viaţa de zi cu zi. El avea postări pe Facebook cu momente în care donează sânge, la pescuit sau la festivaluri care au avut loc în Iaşi. Soţia acestuia a postat un mesaj dureros la înmormântarea acestuia.

„Dumnezeu sa te ierte, iubirea vieţii mele! Ai plecat prea devreme om minunat, tată iubitor. Îţi mulţumesc din suflet pentru anii petrecuţi împreună, îţi promit ca Alexuţu nostru va ajunge un om bun, înţelept, cu carte şi mândru de numele tău! Te voi iubi toată viaţa îngerul meu drag, pe curând…”, a scris femeia. Poliţiştii au precizat că sunt făcute cercetări în continuare în acest caz.

„La data de 14 septembrie ora 15.20, pe raza judeţului Iaşi, pe DN28D, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din primele verificări efectuate, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit ca accidentul s-a produs între un camion şi un autoturism. În urma impactului, şoferul autoturismului, în vârstă de 40 de ani, din judeţul Suceava, a decedat. Conducătorul camionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru clarificare împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii