Ce ne facem fără educaţie?

În vremurile moderne părerile oamenilor despre educaţie sunt împărţite. Nu este o părere generală despre ceea ce tinerii ar trebui să înveţe, atât în privinţa virtuţilor morale dar şi a succesului în viaţă. Nu este clar nici dacă educaţia ar trebui să fie mai degrabă preocupată de dezvoltarea intelectului sau a caracterului. Evenimentele contemporane au făcut problema mai dificilă nu este cert dacă educaţia trebuie să fie în primul rând vocaţională, morală sau culturală. Unii Ie recomandă pe toate trei.

Interesul pentru educaţie a fost dintotdeauna o preocupare majoră a societăţilor a elitelor lor. În perioada modernă, începând cu revoluţia industrială, accesul la educație s-a generalizat şi învăţământul a devenit o prioritate pentru toate clasele sociale, cu speranţa justificată, ca individul să se poate ridica deasupra condiţiei date de familie, locul circumstanţele în care s-a născut.

Cum facem acum, în condiţiile în care harta etnică chiar socială a Europei unite se tot schimbă, să ne păstrăm identitatea valorile naţionale să Ie adăugăm valorilor internaţionale? Ar trebui să ne găsim un loc o direcţie. Cine ne-o poate da, mai ales în materie de educaţie?

În întreg continentul european, încă de la începutul secolului, dar mai ales după mijlocul său, au apărut politici generale naţionale, politici de învăţământ cu programe, pedagogii menite să răspândească în toate păturile sociale, programe şi pedagogii adecvate tuturor cetăţenilor. Poate a fost un prim pas al globalizării şi europenizării?

Din fericire, România a avut tot timpul valori, personalităţi cum ar fi: Spiru Haret, Onisifor Ghibu, Vladimir Ghidionescu, Emil Brânză, Ştefan Bârsănescu, Dimitrie Gusti şi mulţi alţii care au contribuit la promovarea valorilor româneşti, dar și la integrarea celor universale în cultura noastră.

Astăzi renunţăm la pentru doi, trei creițari în plus trecem într-un con de umbră bunicii, părinţii pe toti cei dragi, vânzindu-ne sufletele munca la străinii suferinzi. Şi noi avem semeni neputincioşi. Cel mai probabil nu pot plăti în euro, dar sunt ai noştri. De multe ori stau şi mă întreb: ce este mai aproape: maioul sau cămaşa?

Dacă mai avem în sânge decenţa unui popor demn la răscrucea dintre vânturi, aşa cum am fost dintotdeauna, consider că ar trebui să ne facem "mea culpa"

Nu ar fi bine să mai reflectăm?