Ce ne spune domn Costel şi ce nu ne spune: iaca niscai ponturi!

Asta mai mult aşa, cum să vă spunem noi: ca să nu ne facem prea multe iluzii în legătură cu sentimentul de justiţie care ne trece pe toţi uneori, şi pe care e bine să-l gestionăm cum trebuie ca să nu suferim prea mari dezamăgiri la final.

De-un par egzamplu, pe domn Costel ar trebui să-l ascultăm mai cu urechea plecată şi cu luare-aminte, căci treburile interesante pe care le spune stau în detalii. Concret, dacă aţi remarcat, acum, mai nou, nu mai ridică problema minciunii în legătură cu faptul că tabla a ajuns în proprietatea famigliei, ci faptul că el nu a pretins-o. Ceea ce, în termeni juridici vorbind, este diferenţa dintre luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Pare mică diferenţa, dar asta face trecerea dintre a merge la mititica şi a sta acasă.

Staţi însă puţin şi nu mânaţi, ci lângă boi v-alăturaţi ca să vorbim dacă şi în ce măsură putem să-l credem pe dom’ Costel şi la altele. Pentru asta ia’n să înmuiaţi degetul în gură ca să daţi foaia mai departe, la pulsuleţul următor!

Un amic vechi care l-a tras în păcat?

În principiu, am zice că olecuţă nu, dar şi olecuţă da. Adicătelea da, am putea crede şi o micuţă parte din ce spune, că se leagă. Asta pentru că, din ce ştim, toate astea omul le-a spus unor apropiaţi din târg, şi nu pentru consum public, deci am putea avea suspiciunea rezonabilă că nu avea motive să toarne baliverne, că nu era la bară sau în campanie.

Zice-se că, după cum se aude, lucrurile ar fi stat cam aşa: el, în calitate de menistru, a vizitat combinatul, iar în timpul vizitei acolo s-ar fi întreţinut cu unul din derectori, pe care îl ştia de pe vremea când acela a fost niscai şef la filiala liberală de tineret din zonă, iar domn Costel era şef pe ţară la tineret. Acuma, aşa stând lucrurile, trebuie spus că respectivul oferea asemenea servicii coledzilor de partid, fiind o formă de a se face util, lucru ştiut de Costel. Acela, zice-se, i-ar fi promis o sponsorizare din acel fond legal al fabricii, totul nu pentru el, ci pentru ONG-ul soţiei.

Toată problema stă de acum în răspunsul la întrebarea cine a început primul. A cerut Costel, sau nu? Logica spune că respectivul nu avea rost ofere ceva ce nu i se cerea, prin urmare se pare că s-a cerut. Aicea cică apărătorii lui mai zic că el nu a condiţionat, pentru că nici nu avea ce oferi la schimb ca menistru, deoarece acele certificate verzi de care se vorbeşte erau deja împărţite, fiind apanajul autorităţilor evropeneşti, şi că la tablă totul nu a fost decât un ajutor amical, propus la o discuţie între pretini vechi. Iar falsurile de acte de după cică s-ar fi emis din cauza sperieturilor. E drept, chiar şi aşa dacă ar fi, tot rămâne acuzaţia de primire. Dar, cum spuneam ai sus, nu mai e aşa de în prim plan spectrul cel vărgat, de la mititica.

Ce putem însă deduce din toate acestea? Indiferent cum se va termina, e clar căci cariera publică a lui domn Costel e cam gata, indiferent de războiul din Donbas sau cel din Siria. Aşa că hai: ura şi la gară!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.