Ce se mai întâmplă cu nebunia din jurul NFT

Beeple şi Höller anunţaseră că vor prezenta noi lucrări (termenul folosit în engleză pentru anunţul disponibilităţii unui NFT de a fi cumpărat se numeşte drop), fapt care a atras un public pestriţ, format din pasionaţi de criptomonede, finanţişti şi artişti care au lansat sau cochetează cu NFT. Lucrarea lui Höller presupunea scanarea unui cod QR care descărca o aplicaţie ce făcea telefoanele să vibreze şi să activeze lanternele cu o intensitate de 7,8 pe secundă. Dacă Höller n-a prea reuşit să captiveze publicul cu efectele aplicaţiei asupra telefoanelor, Beeple a prezentat sub forma unei proiecţii de mari dimensiuni opera sa vândută pe o sumă record, Everydays: The First 5000 Days. Lucrarea e compusă din 5000 de imagini, câte una pentru fiecare zi în care Beeple a construit-o, dispuse pe mai multe rânduri, şi care au putut fi vizualizate mult mai bine datorită anvergurii proiecţiei.

NFT – acronimul pentru token nefungibil – este creat prin tehnologia blockchain şi are o formă unică, fiind o proprietate digitală distinctă (nu există sub formă fizică), care nu are duplicat în lume şi nu poate fi înlocuit de altceva. Acest aspect îl face diferit de o criptomonedă, care se aseamănă cu moneda reală prin similitudinea cu alte token-uri cripto identice. Deşi cea mai cunoscută criptomonedă este Bitcoin-ul, cele mai multe NFT-uri sunt parte din blockchain-ul Ethereum, care poate stoca informaţii suplimentare necesare definirii lor. Alte blockchain-uri pot implementa, la rândul lor, versiuni proprii de NFT-uri.

Un artist care vrea să-şi transforme o lucrare de artă într-un NFT, fie că e vorba de una fizică sau digitală, poate să obţină o reprezentare digitală unică sub forma unui token nefungibil pe blockchain. Sunt lucrări, mai ales din zona artei digitale, pentru care n-ar exista o piaţă reală în absenţa NFT-urilor. Cineva a plătit 6,6 milioane dolari pentru un video al aceluiaşi Beeple, iar un clip de 50 de secunde al artistei Grimes s-a vândut cu 390.000 $. Cele două videoclipuri pot fi vizualizate gratuit de către oricine, dar NFT-urile respective oferă drept de proprietate asupra lucrărilor. Practic, diferenţa e făcută de existenţa acestei posibilităţi de a avea întregul sau o fracţiune din dreptul de proprietate asupra lucrării. Artistul poate păstra copyright-ul, dreptul de a reproduce lucrarea, precum şi un procent din încasările survenite prin vânzarea ulterioară a NFT-ului.

Pentru un cumpărător, atracţia principală vine din posibilitatea de a clama acest drept de proprietate. De exemplu, nu orice poate cumpăra un Picasso, dar o fracţiune din preţul unei astfel de lucrări va fi mai accesibil pentru un public mai larg. British Museum a anunţat în septembrie planuri de a vinde NFT-uri ale lucrărilor artistului japonez Hokusai şi alte muzee s-au arătat interesate de această posibilitate. Înregistrarea în sistemul blockchain a tuturor tranzacţiilor face foarte dificilă posibilitatea de a pierde aceste drepturi, deoarece NFT-urile sunt stocate în portofeluri digitale (care trebuie totuşi să fie compatibile cu NFT), destul de bine protejate. Pentru colecţionari, NFT-urile pot fi şi un tip de activ speculativ, care poate fi vândut ulterior cu un anumit profit.

În prima jumătate a anului, NFT-urile au strâns vânzări de peste 2,5 miliarde de dolari şi nu se întrevede vreo tendinţă de stagnare. Din acest punct de vedere, pare că nebunia e abia la început, pe o piaţă pe care intră din ce în ce mai mulţi artişti şi în care cumpărătorii caută posibilităţi de a-şi maximiza investiţiile (speculative sau pe termen lung). Însă doar folosirea NFT-ului nu garantează succesul, iar mărturie stau o groază de iniţiative care au vrut să capitalizeze interesul din jurul acestei noi bule, fără rezultate scontate.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi