Ceasul cel Mare

Pe 20 martie a fost echinocţiul de primăvară, ziua a ajuns noaptea din urmă ca durată şi a depăşit-o. Este o victorie astronomică a luminii asupra întunericului. Nu e nici o coincidenţă că tot în această perioadă este şi Paştele, mare sărbătoare creştină prin care se anunţă renaşterea Mântuitorului, victoria Sa asupra morţii. Astrele ne spun povestea lor în fiecare an şi momentele lor de sărbătoare, iar noi, oamenii, le marcăm prin propriile simboluri şi sărbători. Practic de acum porţile sunt larg deschise căldurii şi vieţii. Bucuria aceasta va culmina pe 21 iunie, ziua solstiţiului de vară, când soarele va fi pe poziţia lui cea mai de sus anunţând vara, cu zilele cele mai călduroase. Pe 23 septembrie echilibrul se va restabili, noaptea va fi din nou umăr lângă umăr cu ziua şi va continua să crească până pe 21 decembrie când tot acest avans al întunericului se va opri, iar pe data de 25, de Crăciun, nici o coincidenţă, soarele se va opri din cădere şi va începe din nou să se ridice spre cer, „renăscând”, prevestind venirea unei noi primăveri. Şi tot aşa ciclul anual se repetă până cine ştie când, ziua de apoi…

Acestea au fost pe scurt reperele de timp ale unui om ce trăia înainte de apariţia vreunui ceas. Spun că au fost pentru că ele au rămas de mult în urmă, astăzi aproape nimeni nu le mai sesizează pentru că avem la îndemână la tot pasul o mulţime de alte dispozitive artificiale de măsurat timpul. Un om din ziua de azi verifică ora în medie cam de vreo 80 de ori pe zi. Pentru că vrea să ştie de fiecare dată, cu maximă exactitate, în ce moment al zilei este, cât a trecut sau cât mai durează până la un alt moment important pentru el. Timpul exact este atât de important, încât nu mai putem concepe viaţa noastră fără ceas. Aţi încercat vreodată să nu vă uitaţi la ceas o zi întreagă? Nici măcar o dată? Aşa-i că este imposibil? Cum să nu ştii la ce oră te trezeşti, când s-a trezit soţul sau copilul, cât mai e până trebuie să pleci la serviciu, cât mai ai de stat acolo până te întorci acasă, când mănânci, când te culci?!… Este efectiv imposibil să te afli în afara timpului. Asta probabil e cea mai mare dependenţă a noastră. Nu fumatul, nu televizorul, tableta sau alcoolul, ci timpul.

Şi culmea e că pierdem noţiunea Ceasului cel Mare, cum spuneam la început. Habar nu mai avem când începe cu adevărat primăvara, vara, toamna, iarna. Ne este aproape indiferent, ne organizăm doar în funcţie de concedii, de ceasurile mici, de sărbătorile noastre legale, umane, mai mult sau mai puţin religioase. Şi parcă e păcat, cumva, pentru că stăm prea mult cu capul în pământ, cu ochii în jos, înspre lucrurile mărunte şi uităm să mai ridicăm privirea spre obiectele cu adevărat grandioase şi importante, ancestrale.

De multe ori m-am întrebat cum era viaţa înainte de invenţia ceasurilor. Mi-a fost şi îmi este în continuare extrem de greu să îmi imaginez acest lucru. La orice pas am tendinţa de a-mi stabili un reper în trecut sau viitor, unul cât mai exact. Şşi când mă gândesc că cea mai mare parte a istoriei omenirii nimeni nu a avut nici cea mai vagă idee a timpului, decât, aşa cum spuneam, reperele mari astrologice, mi se pare de domeniul fantasticului…

Pentru acest experiment, recomand o zi în care nu se merge la muncă, adică nu trebuie respectat un program strict de rutină, altfel e sortit eşecului. Să fie o zi liberă.

În primul rând, în dimineaţa primei tale zile fără ceas, te-ai trezi singur sau de vreun zgomot de afară, nu de vreo alarmă. Neştiind cât e ora, te vei uita pe cer să vezi unde este soarele, el a rămas singurul tău instrument de măsură. Deja panica e cât casa. Dacă e prea târziu? Prea târziu pentru ce? Serviciu nu ai, deci păstrează-ţi calmul. Nu ai voie să deschizi nici televizorul, radioul sau telefonul pentru că toate acestea îţi vor arăta ora. Deci iată cum, odată cu eliminarea ceasului ai scos din viaţa ta şi trei sferturi din alte obiecte care la rândul lor îţi mănâncă timp.

Tot cu ochii după soare te apuci de treburile pe care să spunem că ţi le-ai programat pentru ziua respectivă: lucrat prin curte, spălat, curăţat, reparat şi altele asemenea. De la prima activitate vei simţi că eşti smuls din lumea ta, cea cu care erai obişnuit, pentru că nu ştii când să începi şi cât va dura acea activitate. Lucrurile pot deveni şi mai confuze dacă e cerul înnorat şi n-ai nicio idee unde e soarele. Poate chiar, dacă eşti blond, habar nu ai nici de unde ar fi trebui să răsară şi unde să apună, deşi stai în casa aia de ani de zile, dar asta e altceva… Să spunem că Cerul e blând cu tine şi îţi oferă o zi experimentală senină ca să îţi uşureze suferinţele.

În timp ce freci duşumelele cu mopul imaginează-ţi cum ar fi fost dacă nu ai fi avut nici buletin şi nu ţi-ar fi spus nimeni în ce an te-ai născut, adică ce vârstă ai. Doar imaginează-ţi, apoi dă o fugă în baie şi uită-te în oglindă, ai să constaţi cu stupoare că, odată cu dispariţia vârstei din buletin, chipul tău s-a luminat, pari mai tânăr, eşti atemporal! Îţi dai seama acum ce nebunie era în trecut cu căsătoriile? Nimeni nu avea habar ce vârstă avea soţul/soţia. Atât unul, cât şi celălalt puteau fi ori mai tânăr, ori mai bătrân decât îşi imagina perechea, uneori chiar cu mulţi ani, deşi chipul şi trupul arătau de parcă erau de-o seamă, dar nimeni nu acorda vreo importanţă acestui lucru. La cum arată unele fete de clasa a 5-a azi, puteai foarte bine să le iei atunci drept măritate şi cu copii… Şi uite aşa scăpau mulţi de puşcărie pentru simplul motiv că nimeni nu putea dovedi nimic…

Ca să îţi dai măcar orientativ seama cât ai măturat în casă şi cât timp ai mai avea ca să faci şi restul treburilor, ţi-ai putea confecţiona un cadran solar, dar asta ar însemna să sari câteva zeci de mii de ani de istorie şi să aterizezi cu 3000 de ani în urmă în Egiptul Antic unde a fost inventat acest ceas prima oară. Nu prea ar fi corect, dar să spunem că e un compromis acceptabil.

Pun pariu că până acum ai ameţit tot încercând se te opreşti din a afla ora exactă. Reflexul, dom’le! E al naibii de frustrant, dependenţa asta e dintre cele mai rele. Dar după o perioadă, mai bine zis câteva treburi rezolvate, ţi-ai face propriile puncte de reper în timp, iar acestea ar fi tocmai activităţile pe care le-ai făcut sau pe care le faci zilnic. Astea erau şi „ceasurile” celor fără ceas din trecut: îşi organizau o întâlnire înainte sau după mulsul vacilor, de exemplu, care trebuia făcut regulat în anumite momente ale zilei, una care să dureze cât timp zici de mai multe ori o poezie, sau Tatăl nostru, sau cânţi un cântec. La urmă poţi spune că ai măturat sufrageria cât ai fredonat de 5 ori hitul lui Smiley „Pierdut buletin”, sau „De unde vii la ora asta?”…

Dacă trăieşti la mare undeva, poţi să iei în considerare şi perioadele de flux şi reflux, adică ai avea un reper în plus faţă de alţii. În alte zone te-ai putea lua după ritmul animalelor sau plantelor care şi-au păstrat ceasul intern intact, e decizia ta.

Una peste alta ai să fii surprins să constaţi că ziua s-a împărţit singură, dar nu în ore, ci în activităţi, nu în planuri şi proiecte de viitor, ci în realizări, şi că totul a părut mult mai liniştit. Vei fi tentat să continui experimentul şi în zilele următoare, dar traficul de ora 7:30 nu te aşteaptă pe tine să te trezeşti când îţi cade o rază de soare pe pernă, aşa că las-o baltă!…

Briscan Zara este scriitor şi publicist