Cehia cere oprirea administrării primei doze de vaccin pentru două săptămâni

miercuri, 27 ianuarie 2021, 20:20
1 MIN
 Cehia cere oprirea administrării primei doze de vaccin pentru două săptămâni

Ministerul Sănătăţii ceh le-a recomandat autorităţilor medicale regionale să oprească vaccinarea cu prima doză împotriva COVID-19 pentru următoarele două săptămâni, pentru a administra cu prioritate cea de-a doua doză, pe fondul sporirii temerilor privind amânarea livrărilor de vaccin.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii ceh a precizat că decizia a fost luată ţinând cont de numărul persoanelor care au nevoie de a doua doză de vaccin, dar şi de oferta redusă. Coordonatorii regionali rămân responsabili pentru evaluarea situaţiei la nivel local.

''Ministerul Sănătăţii recomandă întreruperea administrării primei doze de vaccin şi suspendarea rezervelor pentru aceste vaccinări pentru 14 zile'', a adăugat ea.

La fel ca alte state europene, Republica Cehă a acuzat amânările livrărilor şi micşorarea cantităţilor de vaccin furnizate de grupul american Pfizer.

Ţara cu 10,7 milioane de locuitori a inoculat peste 222.000 de persoane, iar 17.000 au primit deja a doua doză, potrivit datelor furnizate marţi de Ministerul Sănătăţii ceh.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii