Ceva de frupt într-o zi de post, başca zi aliturgică. Ce legătură are cu Teofan şi Daniel?

joi, 22 decembrie 2022, 02:50
3 MIN
 Ceva de frupt într-o zi de post, başca zi aliturgică. Ce legătură are cu Teofan şi Daniel?

Ehehee, iubiţi drept-credincioşi, apăi dacă tot e astăzi zi aliturgică, sărbătoare cruce neagră, şi încă tot zi de post (adicătelea, iată, după cum scrie exact la cărindariu: «†) Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia; Sf. Mc. Hrisogon şi Teodota, Zi aliturgică», atunci haideţi măcar acuma să vă spunem două vorbe de frupt despre evenimentul carea marcat cel mai mult sfârşitul de an, mai ales în zona enoriaşilor din sânul arhiepiscopiei!

 Adicătelea, de departe, este vorba de scandalul legat de părintele mardeiaş Vlădică Calistrat, scandal cu reverberaţii mult mai ample decât a părut la prima vedere. Şi iată de ce spunem asta! În primul rând, să facem olecuţă de istorie recentă a cazului, pentru că aicea au fost şi multe ambâţuri duhovniceşti, de la Teofan la Daniel şi înapoi, pe aceeaşi filieră.

Pentru cine a uitat, acest Vlădică mardeiaş a fost reabilitat de Teofan în 2008, imediat ce noul mitropolit a venit la Iaşi. Asta după ce prin 2003 fostul mitropolit, actual Prea Fericit, l-a scos pe tuşăîn urma unor grave acuze de agresiuni sexuale aduse de unii tineri seminarişti, de care noi am scris pe larg atunci. Dar, vorba ceea: românul uită repede.

Avem însă niscai motive să credem că ultimele dezvăluiri despre mardeiaşul în sutană cad destul de bine în zona oamenilor lui Daniel, care pot zice că iote pe cine a reabilitat Teofan! Şi, evident, nu pică deloc bine în zona Mitropoliei, din acelaşi motiv. Ca să nu mai spunem că, din ce se mai aude, la Înalt la Iaşi au mai ajuns feţe bisericeşti care i s-au plâns că au fost agresate de jmardoiul în sutană, iar sfatul creştinesc al Mitropolitului ar fi fost să plece de acolo acel bătut, ca să nu deranjeze obştea. Ei, şi voi acuma, bine că nu le-a spus Mitropolitul să întoarcă spre călugărul şmardoi şi cocoaşa cealaltă la dupăcit scatoalce. Adicătelea, deh, aşa cum scrie la Sfânta Scriptură, nu?

Până la urmă iată că înţelepciunea învinge. Aia a bătrâneţilor, însă

Bine, bine, dar cică acuma nu e cazul să vedem toată chestiunea în termeni de conflict superior. Mai ales căci cazurile astea violente şi nelalocul lor într-o obşte precum mănăstirea de regulă se bagă sub preş şi gata, mergem cu toţii mai departe.

Adicătelea, după cum auzim din zona sutanelor negre ieşene, cică vechea disensiune dintre Mitropolit şi Patriarh nu ar mai fi acum aşa de actualitate faţă de cum era în anii de imediat după ungerea lui Daniel ca patriarh, avându-l drept contracandidat, în culisele bisericii, pe Teofan, căruia i-a luat faţa cu sprijin din afară. ba chiar auzim că între timp lucrurile s-ar fi aşezat în matca lor, iar cei doi, ca buni creştini ce sunt,şi la o anumită etate a înţelepciunii, au dat uitării vechile racili omeneşti, şi zice-se căci chiar se înţeleg bine. Ceea ce, iată, nu poate decât să ne bucure. Post uşor vă dorim!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii