Cinci sau șase doze într-un vaccin? Suedia refuză să plătească fără să știe exact

marți, 26 ianuarie 2021, 20:48
2 MIN
 Cinci sau șase doze într-un vaccin? Suedia refuză să plătească fără să știe exact

Agenţia de Sănătate a Suediei vrea clarificări cu privire la numărul de doze de vaccin Pfizer împotriva Covid-19 din fiecare flacon şi speră să primească răspuns până în momentul în care va trebui să facă plăţile pentru vaccinuri, suspendate în acest moment.

Potrivit Dagens Nyheter, Suedia a suspendat plăţile pentru vaccinul Pfizer-BioNTech până când va fi clar pentru câte doze se va face plata. Pfizer încasează bani pentru şase doze în fiecare flacon, însă înţelegerea era de cinci doze pe flacon.

Suedia vrea ca Pfizer şi Comisia Europeană să ajungă la un consens cu privire la numărul de doze de vaccin din fiecare flacon.

“Da, este adevărat, dar de asemenea nicio plată încă nu este scadentă, astfel că nu este o problemă. Sperăm să primim clarificări până atunci”, a declarat epidemiologul şef Anders Tegnell, precizând că mai sunt câteva săptămâni până la scadenţă.

Pfizer Suedia a precizat pentru Dagens Nyheter că a facturat pentru şase doze în fiecare flacon.

“De la aprobarea celei de-a şasea doze, folosim acest număr”, a declarat Ulrika Goossens, reprezentantă a Pfizer Suedia.

La 8 ianuarie, Agenţia Europeană a Medicamentului  şi-a modificat recomandările cu privire la vaccinul împotriva Covid-19 Pfizer-BioNTech, anunţând că un flacon de vaccin conţine şase doze şi nu cinci ca până atunci.

Pentru extragerea celei de-a şasea doze sunt necesare seringi speciale.

“Este inacceptabil. Dacă o ţară are abilitatea de a extrage cinci doze, atunci a primit mai puţine doze cu aceiaşi bani”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare din Suedia, Richard Bergstrom.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii