Cine sunt cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru funcţia de premier al Marii Britanii

joi, 20 iunie 2019, 22:45
1 MIN
 Cine sunt cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru funcţia de premier al Marii Britanii

Boris Johnson şi Jeremy Hunt sunt singurii candidaţi rămaşi în cursa pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii, după ce Michael Grove a fost eliminat în urma votului de joi al parlamentarilor conservatori, informează BBC.Michael Grove, care în prezent ocupă funcţia de ministru al Mediului, a obţinut 75 de voturi, faţă de cele 77 obţinute de Jeremy Hunt. Boris Johnson a obţinut sprijinul a 160 de parlamentari conservatori. Astfel, candidaturile lui Johnson şi Hunt pentru şefia partidului vor fi supuse votului celor aproximativ 160.000 de membri ai formaţiunii.

Boris Johnson, fost ministru de Externe, s-a declarat onorat de sprijinul pe care l-a obţinut din partea parlamentarilor. „Sunt onorat că am obţinut peste jumătate din voturi. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin!”, a postat acesta pe Twitter.

Jeremy Hunt a recunoscut că Johnson are un avantaj în competiţie, însă a declarat că pot să apară surprize. „Pornesc cu a doua şansă, dar în politică se petrec surprize, aşa cum a fost cazul şi astăzi”, a declarat el.

Câştigătorul va fi anunţat în jurul datei de 22 iulie.

Comentarii