Ciprul a semnat un acord cu Uniunea Europeană pentru primirea migranţilor

luni, 21 februarie 2022, 19:50
1 MIN
 Ciprul a semnat un acord cu Uniunea Europeană pentru primirea migranţilor

Ministrul cipriot de interne Nicos Nouris şi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson au semnat virtual luni un acord între Cipru şi Uniunea Europeană privind primirea şi preluarea migranţilor sosiţi pe insula din estul Mării Mediterane.

Ciprul se confruntă cu un aflux de azilanţi, iar memorandumul cu UE va permite îmbunătăţirea capacităţilor de primire, precum şi expulzarea mai rapidă a celor cărora li se resping cererile de azil.

"Ziua de astăzi marchează un punct de cotitură pentru Republica Cipru şi pentru eforturile făcute de guvernul nostru pentru gestionarea unei probleme care ne copleşeşte ţara", a declarat Nouris.

La rândul ei, Johansson a scris pe Twitter că acordul va ajuta Ciprul să implementeze "procedurile de azil conform programului", pentru a reduce duratele mari de aşteptare cu care se confruntă azilanţii. Înţelegerea va permite de asemenea "integrarea eficientă şi ameliorarea eficienţei returnării", a adăugat reprezentanta Comisiei Europene.

Conform statisticilor CE, Ciprul a înregistrat în 2020 cea mai mare rată de cereri de azil din UE – 792 la 100.000 de locuitori. Autorităţile de la Nicosia susţin că 4,6% din populaţia Ciprului este formată din azilanţi ale căror cereri au fost primite sau chiar aprobate.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii