De Sănătate

Punem punctul pe știi

Copii cu probleme, tot mai mulţi, criză de medici la Socola. Se caută specialist în psihiatrie pediatrică

sâmbătă, 04 noiembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Copii cu probleme, tot mai mulţi, criză de medici la Socola. Se caută specialist în psihiatrie pediatrică

Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi se luptă să-şi rezolve o problemă de personal veche de câţiva ani: a scos la concurs un post de medic specialist în psihiatrie pediatrică. Conform unui material din Agrepress, situaţia trenează încă de pe vremea în care manager al institutului era Gabriel Oprişanu, în 2020, situaţie confirmată pentru publicaţia noastră şi de actuala conducere. La momentul respectiv, erau doi astfel de medici la spital, în prezent fiind doar unul singur.

„La nivelul Institutului nostru, chiar la nivelul Moldovei, avem puţini specialişti în neuropsihiatrie infantilă. La Compartimentul de Psihiatrie Infantilă funcţionăm cu doi medici. Unul dintre ei are vârsta destul de înaintată, se apropie de pensionare. Adresabilitatea pacienţilor este destul de mare. În decursul anilor trecuţi noi am scos la concurs posturi dar nu s-a prezentat nimeni pentru că formarea profesională este deficitară pe această specialitate”, spunea, în 2020, Gabriel Oprişanu.

După cum a mai scris „Ziarul de Iaşi” şi în trecut, circa 600 de tineri se prezintă anual la Institutul de Psihiatrie Socola, dar majoritatea sunt trataţi în regim ambulatoriu, şi de către specialişti care nu au această pregătire. În momentul de faţă, se scoate un post vacat de medic specialist – psihiatrie pediatrică, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, care va lucra la Compartimentul Neuropsihiatrie Infantilă. Socola va avea concurenţă pe acest domeniu, fiindcă o secţie cu această denumire şi preocupare urmează să se înfiinţeze şi la Spitalul de Copii din Iaşi.

Candidaţii trebuie să fie medici specialişti în psihiatrie pediatrică, iar dosarele vor fi depuse până pe 14 noiembrie. Pe 20 noiembrie vor fi anunţaţi candidaţii cu dosarele validate, proba scrisă e programată pentru 28 noiembrie, în timp ce proba clinică va avea loc pe 5 decembrie. Rezultatele concursului vor fi afişate pe 8 decembrie. 

Comentarii