Cozi de 20 de km la ieșirea din țară prin Vama Nădlac

luni, 28 septembrie 2020, 19:10
2 MIN
 Cozi de 20 de km la ieșirea din țară prin Vama Nădlac

Unul dintre șoferii de camion care stau la coadă pentru a ieși din țară pe la Vama Nădlac II spune că „avem o coadă de 20 de kilometri”.
 

Șoferul de camion care a contactat aradon,ro susține că la ieșirea din țară pentru camioane, pe la Nădlac II-Csanadpalota, coada se întinde pe aproximativ 20 de kilometri. Aplicația Poliției de Frontieră „Trafic Online”, care, cel puțin în teorie, arată care este timpul de așteptare, indică 260 de minute – adică mai bine de patru ore – pentru ieșirea din țară a camioanelor. Aplicația ne informează că pe ieșire sunt deschise șapte artere, cauza timpului mare de așteptare fiind „numărul foarte mare de mijloace de transport marfă prezente la control pe sensul de ieșire din țară. Controale amănunțite efectuate în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19”

Subinspectorul de poliție Matei Filip, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, a declarat pentru Jurnal Arădean/aradon că timpul mare de așteptare este, oarecum, obișnuit pentru un început de săptămână. „În fiecare weekend și de sărbătorile legale, în Ungaria este acel Camion-Stop, când doar anumite tipuri de mărfuri – perisabile, animale vii – au voie să treacă. Dacă urmăriți, de regulă, la începutul fiecărei săptămâni, în special luni dimineață, până pe la mijlocul zilei, timpul de așteptare este mare”.

Așadar, din cauza restricțiilor impuse de Ungaria la fiecare sfârșit de săptămână, șoferii de camion care doresc să iasă din țară luni dimineața trebuie să se înarmeze cu răbdare și să se așeze la coadă. De menționat faptul că la celelalte puncte de trecere a frontierei din județ – Turnu, respectiv Nădlac I (vechi) – timpul de așteptare este de 10, respectiv 20 de minute, conform aplicației Poliției de Frontieră. Aceeași aplicație arată că la vama Vărșand timpul de așteptare pentru ieșirea camioanelor din țară este de 100 de minute, adică mai mult de o oră și jumătate.

Sursa: aradon,ro

Comentarii