Creştinii catolici din Iaşi, îndemnaţi la meditaţie despre pacea creştină şi armele Evangheliei

miercuri, 27 aprilie 2022, 01:50
1 MIN
 Creştinii catolici din Iaşi, îndemnaţi la meditaţie despre pacea creştină şi armele Evangheliei

Creştinii catolici din Iaşi celebrează în această perioadă Săptămâna Spiritualităţii, cu evenimente desfăşurate începând cu data de 24 aprilie şi încheindu-se pe 1 mai. Tema generală este legată indirect şi de războiul care se desfăşoară la graniţele ţării, în Ucraina – „pacea şi armele Engaheliei”. 

„Săptămâna Spiritualităţii are obiectivul de a-i ajuta pe membri să intensifice viaţa spirituală punându-l pe Cristos în centrul vieţii lor. Săptămâna Spiritualităţii are loc, de regulă, în a doua săptămână din timpul pascal. Propunerea pentru Săptămâna Spiritualităţii constă în meditarea unei teme în concordanţă cu evenimentele actuale, o serie de texte din îndemnurile Papei Francisc şi ale PS Iosif Păuleţ pentru perioada pascală şi alte momente de rugăciune specifice perioadei pe care o trăieşte întreaga omenire”, au transmis reprezentanţii Acţiunii Catolice, cei care organizează acest eveniment în Dieceza de Iaşi.

Aceştia spun că în zilele până la finele săptămânii creştinii catolici sunt îndemnaţi să mediteze la pacea creştină şi la armele cu care poate fi dobândită această pace. E citat şi Papa Francisc în apelul general, care a spus pe 13 aprilie că „pacea lui Isus nu-i nimiceşte pe ceilalţi, nu este niciodată o pace armată. Armele Evangheliei sunt rugăciunea, bunătatea, iertarea şi iubirea gratuită faţă de aproapele, faţă de fiecare dintre aproapele nostru. De aceea, agresiunea armată din aceste zile, ca orice război, este o ofensă adusă lui Dumnezeu”. 

 

 

Comentarii