Am găsit sentinţa judecătorească care duce la alegeri

CRIZA politică din PSD lovește în Consiliul Local. Poate fi dizolvat încă de luna aceasta

sâmbătă, 05 mai 2018, 01:59
3 MIN
 CRIZA politică din PSD lovește în Consiliul Local. Poate fi dizolvat încă de luna aceasta

„Ziarul de Iaşi“ a descoperit o sentinţă judecătorească potrivit căreia consiliul local poate fi dizolvat atunci când nu se întruneşte în şedinţele aferente a două luni, indiferent de perioada de timp dintre ele. Ședinţa de ieri în care CL Iaşi nu s-a putut întruni a fost aferentă lunii aprilie, cea pentru luna mai putând fi organizată oricând.

Legislaţia care se aplică în administraţia publică locală dă dreptul primarului de a solicita dizolvarea consiliului local. Decizia finală este luată însă de instanţă, după ce edilul sesizează secţia de contencios administrativ şi după ce se constată o serie de încălcări ale Legii 215/2001, privind administraţia publică locală. Astfel, potrivit articolului 55, un consiliul local poate fi dizolvat în trei situaţii.

Prima dintre ele ar putea fi aplicată şi la Iaşi, în cazul în care, la şedinţa ordinară aferentă lunii mai, consiliul local nu se va întruni. De menţionat că, ieri, la Primăria Iaşi, când consiliul local nu s-a putut întruni din lipsă de cvorum, secretarul a spus că este vorba de şedinţa ordinară aferentă lunii aprilie

Aşadar, până la finalul acestei luni, primarul Chirica poate convoca şi şedinţa ordinară aferentă lunii mai, continuarea boicotului PSD permiţându-i, astfel, primarului să ceară dizolvarea consiliului încă de luna aceasta. Aşadar, nu e nevoie să treacă efectiv două luni calendaristice în care consiliul local să nu se întrunească pentru a se demara procedura dizolvării.

Acest fapt reiese şi dintr-o sentinţă judecătorească descoperită ieri de „Ziarul de Iaşi“, într-o speţă judiciară în care un primar din judeţul Buzău a cerut dizolvarea propriului consiliu local. În iulie 2017, primarul comunei Calvini, judeţul Buzău, a cerut dizolvarea consiliului local invocând că acesta nu s-a putut întruni, din lipsă de cvorum, la şedinţele aferente lunilor aprilie şi mai 2017. În instanţă, mai mulţi consilieri locali au invocat că edilul nu poate cere dizolvarea pentru că, raportat la data învestirii consiliului local, nu trecuseră încă două luni calendaristice în care să nu se fi organizat şedinţe. Tribunalul Buzău a dispus însă dizolvarea, oferind lămuriri şi cu privire la termenul efectiv la care un edil poate sesiza instanţa într-o astfel de speţă.

„Instanţa consideră că termenul de două luni reglementat de art. 55 al. 1 lit.a din lege nu constituie un termen procedural în sensul art.180 NCPC, deoarece întrunirea consiliului local nu poate constitui un act de procedură, susceptibil de a fi îndeplinit în cuprinsul sau până la un anumit termen. Cele două luni la care se referă textul legal nu constituie un termen procedural, pentru a fi calculat conform art.181 NCPC, ci doar o perioadă temporală care trebuie înţeleasă în mod calendaristic; dacă legiuitorul ar fi dorit ca neîntrunirea perioadei de două luni să fie avutã în vedere în întregime, ar fi reglementat perioada ca fiind de 60 de zile şi nu de două luni“, se arată în motivarea Tribunalul Buzău, prin care s-a dizolvat consiliul local.

În ţară, o ultimă decizie de acest fel a fost luată pe 15 martie, în judeţul Bihor, unde Tribunalul a dizolvat consiliul local al comunei Holod.

O speţă similară a mai fost înregistrată în august anul trecut şi la Tribunalul Caraş-Severin, unde a fost dizolvat Consiliul Local Păltiniş, dar şi în judeţul Iaşi, în 2016, când primarul a cerut şi obţinut dizolvarea Consiliului Local Oţeleni.

Legea prevede că instanţa de contencios administrativ poate fi sesizată pentru a dizolva un consiliu local şi de viceprimar, prefect sau orice persoană interesată. De asemenea, dizolvarea poate fi dispusă şi în urma unui referendum, ce poate fi organizat de prefect în cazul în care este sesizat de 25% dintre cetăţenii cu drept de vot.

VEDEȚI ȘI:

Insulte și mușchi încordați în Consiliul Local rămas fără majoritate. Urmează alegeri?

Comentarii