Cum au răspândit nudiștii coronavirusul într-o stațiune franceză

miercuri, 02 septembrie 2020, 12:57
2 MIN
 Cum au răspândit nudiștii coronavirusul într-o stațiune franceză

Pentru mulți nudiști europeni, Cap d'Agde a devenit o destinație tradițională pentru vacanța de vară, dar un focar de coronavirus izbucnit aici a pus într-o lumină proastă obiceiurile și stilul de viață adoptat aici.

Franța a înregistrat o creștere abruptă a numărului de infecții, cu 7.000 de cazuri noi într-o singură zi. Zona sudică, unde se află și Cap d'Agde, a raportat cele mai mai cifre. În această localitate, cea mai mare stațiune de nudiști din Europa, satisfacerea plăcerilor este cuvântul de ordine, potrivit BBC NEWS.

Acum, autoritățile sanitare, care au înființat un punct de testare mobilă în afara localității, au constatat că 30% din cei 800 de turiști testați au primit rezultat pozitiv.

Promovată ca un „sat naturist”, stațiunea este o comunitate retrasă, cu câteva cluburi și saune pentru swingeri, dar și cluburi de noapte erotice. Bineînțeles, nu toți turiștii sunt swingeri. Mulți dintre ei vin pentru că este un loc pitoresc și liniștit.

Dar în Cap d'Agde „toată lumea este în contact strâns toată ziua și, desigur, umblă fără haine", a declarat pentru BBC un cuplu de swingeri.

În vârf de sezon, satul atrage chiar și 45.000 de oameni zilnic, iar majoritatea stau acolo pentru o săptămână. Există, de asemenea, turiști de weekend sau de o zi.

Cum s-a declanșat focarul

La sfârșitul lunii august, doi angajați ai unui hotel au fost testați pozitiv cu Covid-19.

Proprietarul hotelului a recunoscut că pe terasa de pe acoperiș a avut loc o petrecere, iar regulile de distanțare socială nu au fost respectate.

„Suntem loviți de două ori… Patruzeci la sută dintre vizitatorii noștri sunt străini, majoritatea provin din Olanda și Germania, după care sunt italieni și britanici”, a spus David Masella, managerul „satului naturist”.

„Din cauza virusului, mulți dintre turiștii obișnuiți au rămas acasă. Și apoi, desigur, am fost loviți de virus… Avem 10.000 de locuri în camping și 15.000 de paturi în sat, iar densitatea populației aici este de șapte ori mai mare decât în orașul apropiat Montpellier”, a mai spus managerul.

Continuarea, pe digi24.ro

Comentarii